Week-end-ul trecut am fost împreună cu doamna dirigintă, doamna profesoară de matematică şi doamna de chimie, împreună cu elevii dumnealor, într-o excursie… la munte.
Am plecat sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 8.30 … Prima oprire a fost la Mănăstirea Curtea de Argeş. În drumul nostru spre Braşov, am făcut un popas la Mausoleum, unde am putut urmări un atac de noapte (simulat). Nu ne-am mai oprit pe drum, decât la Castelul Bran, unde, am stat ceva mai mult. De la castel ne-am dus direct în Poiana Braşov. Aici, am reuşit să ne jucăm cu zăpada deja îngheţată şi să intrăm în conflict cu oamenii ursuzi care nu au fost niciodată copii.
În cele din urmă am ajuns după ce soarele a plecat la culcare, la Zărneşti pentru a ne caza. A fost discotecă, au fost distracţii care să ne fure din timp astfel că nu am adormit decât la 7 dimineaţa, fiind nevoite să ne trezim la 8. Din cauza somnului am fost puţin cam iritată dar…mi-a trecut pe parcursul zilei, după un ceai cald oferit de gazdă.
Dacă la dus am pornit pe Câmpulung, acum am mers pe Sibiu.
Furaţi de peisaj, am oprit undeva pe traseu (nu mă întrebaţi că n-am habar unde), într-o pădure îngheţată unde nu puteai să treci fără să observi ciudăţeniile naturii… păcat de frig şi de poveştile cu urşi, ce ne-au determinat să ne întoarcem la autocar.
Am mai oprit la Făgăraş să mâncăm. Dacă tot eram în localitate, am ajuns şi la mânăstirea ctitorită de Constantin Brâncoveanu, respectiv Sâmbăta de Sus.
După câteva ore de mers cu maşina, fără întrerupere, am ajuns la Sibiu unde… era noapte şi ploua, lucru ce ne-a determinat să ne vedem de drum, până când obosiţi, am ajuns acasă.
Este adevărat, nu am spus nimic de peisajele ce ne-au furat ochii, de nebuniile noastre sau orice alte impresii. Am lăsat totul cât mai ştiinţific cu putinţă. Poate în alt articol voi detalia această drumeţie pe care o consider cea mai reuşită din toate la care am participat.

9 comentarii:
Gratziela, stai incaltzata in pat!!!
:D B.
:)) ma gandeam ca va remarca cineva. Mi-am permis aceasta nerusinare timp de o secunda cat sa fac poza (a fost la cerere...nu e vina mea :">)
Da, da... :)
B.
Imi pare rau ca nu am venit si io in excursie...:(((
Lasa Eve... data viitoare mergem toate >:D<
dapz...sunt de acord cu eve...uff!!!oricum bravo pentru ca v.atzi distrat...!!!*)
ufff cea mai mumoasa excursie cu nebunii de la f :*:*:popz :* ne`am distrat super mult
a fost intr-adevar frumos.. O repet si o voi repeta oricand va fi nevoie... :D
Oare de ce nu te-am ascultat eu Grati...şi am renunţat la excursie?? Data viitoare să nu mă mai laşi să mai renunţ...
Trimiteți un comentariu