miercuri, mai 13, 2009

Retrospectivă

Astăzi am descoperit cât pot fi de analfabetă uneori. Cuvinte nepotrivite, exprimări incerte şi mult suspans. Totuşi sunt atât de liniştită deşi m-aş fi aşteptat să fiu tensionată. Încă o dată a mea teorie dă roade: dacă dimineaţa plâng, ziua şi seara voi râde. Un început prost de zi determină o zi bună. Poate că sunt melancolică, poate că încă mă mai enervează faptul că nu găsesc răspunsuri tuturor întrebărilor şi că nu găsesc nicăieri „Personalitate plus” deşi cândva mai mult decât mi-a trecut printre degete, dar cu toate acestea merg mai departe. Tânjesc după atenţie, vreau să îmi piară iar bâlbâiala (care pe mine se observă foarte uşor că e tulburare psihologică şi nu boală – aşa cum se constată în „noua psihologie”), vreau să vină ziua în care voi putea spune că am trăit destul şi că nu am trecut degeaba prin viaţă.
În altă ordine de idei la teză am avut la subiectul al II-lea o variantă de la bacalaureat de anul trecut ce pornea de la o poezie pur şi simplu superbă. Singură am extras acest „bilet”, aşadar consider că soarta a vrut să râdă puţin de mine…

Radu Stanca - Sonet


Spuneai că niciodată n-o să piară
Acel minut – si totuşi a pierit,
Aşa incât mi-am zis că o să moară
Si dragostea – dar, vezi, ea n-a murit.

Si chiar dac-ar mai trece inc-o seară
Si multe alte-apoi, in şir sporit,
Iubirea, ea, nicicând n-o să dispară.
Va dăinui-ntre noi la nesfârsit.

De-aceea pune-ti mâinile pe poale
Si-asteaptă-mă sub geamurile tale.
Eu voi veni cu tainice cununi

Si amândoi, căutând desăvârşirea,
Vom invăta-mpreună că iubirea-i
Cea mai puternică din slăbiciuni…

7 comentarii:

allé spunea...

ce frumosssssss !

Iulia I. spunea...

Ce ai facut la teza :-s ?
Hugs !

Grațiela spunea...

:)) Prefer sa nu ma gandesc.

Joc de nuanţe spunea...

1. Radu Stanca ruuuuuulllllllzzz. (p-acolo)
2. Eu întotdeauna am avut senzaţia că dacă o zi începe prost, se termină prost, aşa că eu mereu am avut grijă de dimineţile mele, dar nu-ndestul de multe ori. :)) But I guess the actual truth is the one that each of us choses for himself.

acuma trebe sa stii cine spunea...

Hey.Ce mai faci?Esti ok?Nici un semn de viata o zi intraga?!M-i dor de tine.PP

Grațiela spunea...

>:D< Chiar vroiam sa-ti zic ca mi-e dor de tine. Poveste lunga... PP

cristian spunea...

conteaza asa mult teza asta?

Acasă e acolo unde există calitate și confort!

 În fiecare noapte mă trezesc de cel puțin 4-5 ori pentru a-mi hrăni micuțul de doar două luni... ... Așa că timp de 10 minute, din două în ...