Tensiune mare

Cam bate vântul pe aici. Mda... am calculatorul plin de viruşi şi spyware. Nu mi se mai deschide nimic, abia ce mai recunoaşte mouse-ul (mă şi surprinde). În fine, trebuie să îl curăţ şi formatez. Da n-am chef. Sunt pe calculatorul tatei care merge incredibil de... irezistibil (adică îngrozitor de încet).
A început numărătoarea inversă şi (culmea) în loc să mă bucur -cum era de aşteptat- sunt tot mai tensionată, iritată, stângace şi pesimistă ca şi când aş ştii că urmează o veste proastă şi că toate speranţele mele sunt zadarnice. Parcă fiecare zi îmi aduce emoţii mai mari. Mă bucur măcar că azinoapte nu am mai visat că eram ignorată sau că se răstea la mine. Măcar atât.
Mi-e dor de zilele însorite, mi-e dor să mă simt apreciată... dar aştept. Poate ar fi bune nişte calmante dar nu. Mai bine înfrunt perfect natural durerea şi tensiunea, cum am făcut şi până acum. Orice ar fi, viaţa merge înainte şi ce nu mă va omorî... îmi va da putere.
Să revenim la problema calculatorului meu... aş fi vrut să postez zilele trecute un articol despre moartea lui Michael Jackson - întrucât am avut un mare fan în familie şi eu mai departe am fost şi sunt fan... El reprezintă o mare parte din copilăria mea, alături de Andrea Bocelli. Tânăr. Dar... din păcate nu ne putem opune sorţii. După cum am mai spus... moartea reprezintă pragul spre o altă viaţă. Deci: nicio lacrimă!

Festivalul tânărului nonconformist

Deoarece am avut probleme de natura tehnica destul de grave, Festivalul Tanarului Nonconformist se va decala pentru perioada 13-15 iulie 2009.

Cine doreste sa participe este rugat sa tr un mail cu formularul de inscriere URGENT pana in data de 3 iulie orele 18.







INVITAŢIE

Festivalul Tanarului non-conformit
Ediţia I, editie-pilot
Petrosani, 13-15 iulie 2009

Grupul de initiativa "Sarcasticii" Petrosani, Liga Studentilor Universitatii din Petrosani si

Teatrul Dramatic "Ion D. Sarbu" organizează în perioada 8-10 iulie 2009 la prima editie a FESTIVALULUI TANARULUI NON-CONFORMIST..

Condiţiile de participare pentru etapa de preselecţie:

• Cei care doresc să participe la această ediţie trebuie să prezinte oferta de spectacol până la data de 3 iulie 2009.
• O trupă nu se poate înscrie decât cu un singur spectacol.
• Reprezentaţiile vor fi numai în limba română.
• Piesa poate avea un scenariu original sau adaptat care să includă minim 2 personaje.
• Trupele de teatru vor fi compuse din cel mult 12 membri.
• Timpul alocat fiecărui spectacol este de 30 minute.
• Vârsta participanţilor să fie cuprinsă între 15 – 35 ani.
• Trupele selecţionate vor fi anunţate pana la data de 5 iulie 2009 prin poşta electronică sau la telefoanele de contact.




Taxa de inscriere in festival este de 50lei/ pers. Prin aceasta se asigura cazarea, masa pe durata festivalului (2 mese/zi, 2 nopti cazare) si accesul gratuit la toate atelierele, seminariile, conferintele si evenimentele speciale din cadrul festivalului.



Va rugam sa trimiteti pe mail o confirmare si sa luati legatura cu noi in vederea realizarii unei eventuale ghidari pana in Petrosani, Hunedoara.

Solo una cosa ...

...Perché ti amo al di là delle parole!
...Parce que Je t'aime au-delà des mots!
...因為我愛你無法用言語！
... because I love you beyond words!
... Denn ich liebe dich nicht mit Worten!
... لأني أحبك وراء الكلمات!
... Επειδή σ 'αγαπώ πέρα από τα λόγια!
...ため、私は言葉を超えてあなたを愛し!
... Mert szeretlek téged túl szó!
... Fordi jeg elsker deg mer enn ord!
... Want ik hou van jou dan woorden!
... Bo kocham Cię poza słowami!
... Porque eu te amo além das palavras!
... Потому что я люблю тебя за слова!
... Te amo porque más allá de las palabras!
... Çünkü kelimeler dışında seni seviyorum!

Eros Ramazzoti -Un emozione per sempre

... şi asta pentru că... TE IUBESC MAI PRESUS DE CUVINTE!

Sirenă sau balenă?

Am primit acum ceva timp următorul mail:

*Acum câteva zile, intr-un oraş din Franţa, pe un afiş cu o tanara
spectaculoasa la intrarea intr-o sala de gimnastica, scria: **
"În vara aceasta ce vrei să fii: sirena sau balena?"

Se spune că o femeie tanara, ale cărei caracteristici fizice nu contează, a răspuns la întrebarea de publicitate în aceşti termeni:

"Dragă domnilor:
Balenele sunt mereu înconjurate de prieteni (delfinii, leii de mare, oamenii curiosi). Acestea au o viaţa sexuală foarte activă, rămân gravide şi au balenute micute dragalase, pe care le alapteaza.
Se distreaza de minune cu delfinii, umplandu-si burta cu creveti. Se joaca si inoata, cutereira mările, cunoscand astfel de locuri minunate ca Patagonia , marea Barens sau recifii de corali din Polinezia. Balenele cântă foarte bine şi chiar inregistreaza CD-uri. Sunt impresionante şi, practic, nu au nici un dusman care sa le vaneze, in afara de om. Ele sunt iubite, apărate şi admirate de toata lumea.

Sirenele nu există.. Şi dacă ar exista, ar sta la coadă la cabinetele de psihoterapie, deoarece acestea ar avea o problemă serioasă de personalitate:
"femeie sau peşte?".
Nu au viata sexuala, pentru că-i omoare pe bărbaţii care se apropie de ele, si pe langa acest aspect, pe unde si cum ar putea? Deci, din aceasta cauza, nu au copii. Ele sunt frumoase, adevărat, dar singure şi triste. Oricum, cine ar vrea sa apropie de o tipa care miroase ca un peste? Pentru mine este clar, doresc sa fiu o balena.

PS: In vremurile astea, in care toata mass-media ne baga in cap ideea ca doar femeile slabe sunt frumoase, eu prefer sa ma delectez cu o inghetata impreuna cu copii mei, cu o cina buna cu un barbat care ma face sa vibrez sau cu o cafea si prajiturele impreuna cu prietenele mele.
Cu timpul câştigam în greutate, pentru ca acumulam multe cunostinte si informatii si cand nu mai au loc in cap sunt distribuite in restul corpului. Aşa că nu suntem grase, suntem teribil de culte. De astăzi, când o sa ma uit la fundul meu în oglindă, o sa ma gândesc:"Dumnezeule, ce inteligenta sunt ... "*

Acesta este răspunsul unei femei. Dar bărbaţii ce cred despre asta? Vă invit să citiţi părerea unui bărbat.

"Trist....iar ne gasim scuze, ca sa fim....obtuze!

Balena miroase a trandafiri?

Se distreaza de minune cu delfinii si se mira ca barbatul care o face sa vibreze fuge cu...delfinitele.
Alapteaza balenute micute si dragalase?
Noi le zicem vaci obeze...copii grasi si urati, ca ma-sa!

Ele sunt iubite, aparate si admirate de toata lumea?
Aiurea! Poate doar in desenele animate...Moby Dick (Penis; vezi, pana si in desene animate, balena grasa si frumoasa e ...mascul).

In plus aia gandeste cu ...fundul, ca in el a acumulat toata inteligenta care o face sa se indoape ca sa arate ca balena care oricum este si fara.

In concluzie, o balena buna e o balena moarta. Sapun, lumanari, seu pentru eschimosi. Atat! E o certitudine.

Sirenele nu exista....dar noi le visam, ca sa scapam de imaginea balenelor de langa noi"

Tu ce părere ai? :))

One new message

Râd. Ochii mei… cred că afişează cele mai sincere gânduri şi emoţii. Mă simt ca un pion pe o tablă de şah: atunci când cred că nu mai am nicio mişcare de făcut, mă trezesc mutată. Cineva sau ceva se joacă cu mine şi nu mă lasă nicio clipă să înaintez. Tocmai ce ziceam că am hotărât direcţia, că e mai bine să nu mai cred. Era evident că nu mai există conexiune. Trece un minut şi jumătate. Mesaj [sms :))]. Deja e ironică soarta asta cu mine. Mă bucur că măcar nu mă mai întristez… ca altă dată, nu mă mai doare… ci doar mă râcâie şi mă amuză că încă o dată sunt adusă pe terenul de luptă când vreau să cedez. Poate e un semn, poate nu e. Şi coincidenţa are rolul ei, deşi… nu cred în coincidenţe. Totdeauna pierzi dacă renunţi la luptă, dar nu ştiu. Multe gânduri, multe noi începuturi, multe nimicuri şi eu în mijlocul lor, prizonier. Încă o dată mă opresc şi las soarta să se joace cu mine cum vrea ea. Nu mă mai supăr. Oricum îmi văd de treaba mea. Daca e să fie bine, dacă nu… am încercat. E rândul meu să mă retrag.

300... vise stupide

Aceasta este postarea cu numărul 300. Îţi dai seama? Câteva milioane de idioţenii rezumate la 300 de postări. În fine:)).

Am visat mult azinoapte. Am dormit mult. Dar nu de bine... ci numai de rău... dar am fost foarte bine dispusă până acum. Acum fierb de nervi. E adevărat, mă enervează că trebuie să am program, că trebuie să mai fac şi treabă şi că mi se dau ordine. Urăsc treaba asta, dar nu am încotro. Oricum mă plictisesc. Încep să înţeleg ce presupune de fapt viaţa. Îmi vine să plâng de nervi dar nu o voi face, nu acum. Nu se mai merită.
Nu mai am chef de nimic. Îmi irosesc timpul degeaba (de data asta chiar inutil), îmi pierd viaţa aşteptând să fac ceva ce îmi place, dar nu prea am ce. M-am învăţat să nu mai vreau nimic, să vreau doar să dorm, să citesc şi să scriu. Foarte palpitant...

Ai visat vreodată că eşti posedat? :|

Am visat tot felul de ciudăţenii azinoapte... care încă îmi mai dau de gândit. De obicei eu visez bazaconii dar acum chiar că a fost întrecută orice măsură.

Visul a fost cam aşa: la început mă aflam undeva, într-o sală imensă unde urma să înceapă un meci de hockey. Priveam prin mulţime în faţă şi vedeam o poză pe un ecran, care se realiza chiar în acel moment. Era una din echipe cu antrenorul. Culmea... antrenorul era proful meu de geografie şi avea piciorul drept rupt. Am coborât pe gheaţă şi plecaseră de acolo... am luat-o la fugă în "culise" şi nu ştiu de unde, dar apăruse Adina lângă mine. Am rugat-o să rămânem să vedem meciul. Ne-am dus pe undeva prin spate şi am intrat pe o uşă, exact în partea opusă a terenului... Era multă lume, eram undeva la înălţime... mai erau câteva scaune libere. Am vrut să ne aşezăm mai în faţă dar ea tocmai observă că este tatăl ei în sală şi mă roagă să ne ascundem, fiindcă nu ştiu din ce motive ar fi fost pedepsită şi nu trebuie să fie văzută. Nu ştiu de ce dar eu umblam cu o chitară în mână şi mi-era frică să nu păţească ceva (deşi mai târziu dispare brusc din peisaj). Aşadar am stat undeva ascunse mai în spate... şi priveam spre cei din faţă... numai feţe cunoscute: mulţi prieteni, profesori, cunoştinţe vechi. Dar nu vedeam meciul.
În cele din urmă se termină şi mă vede o prietenă care de fel e foarte vorbăreaţă (era cu mama ei şi micuţul frăţior). Vine spre mine şi am un şoc. Eram convinsă că puştiul este un amic comun. Chiar îi spuneam cât de mult seamănă (izbitor de mult chiar o.O... în fine, poveste lungă, dar era şocant) râdem pe această idee şi apoi se taie firul.

Dintr-o dată sunt în nu ştiu ce încăpere, mă ascundeam cu 3/4 din colegii de clasă. Era un oraş aproape părăsit... chiar şi magazinele erau părăsite. Am intrat într-un astfel de magazin şi ne era teamă să nu ne prindă ... nu ştiu cine... Ne-am apucat să extragem bileţele de tombolă. Câştigasem un minilaptop (care de fapt eu eram convinsă că era o placă de păr...) şi alte lucruri d-astea moderne (ce intrau complet în contrast cu imaginea visului, oraşului, locului). Am plecat de acolo şi parcă ceva mă ţinea pe loc. Toată lumea mă întreba ce trebuie să facem şi mă prefăceam că sunt stăpână pe situaţie dar în realitate nici eu nu ştiam. Iar se întrerupe...

Apar eu în cameră, întinsă pe pat, spunându-i mamei cât de rău îmi este. Aveam febră, eram roşie şi simţeam că mor. Ea se uita la picioarele mele şi a văzut că am ştrampii (negri şi cred că erau chiar două perechi... aratau a colanţi) rupţi şi că ăsta e demonul cu care m-am născut în mine, încearcă să iasă la suprafaţă. Şi mi-a prins piciorul stâng şi s-a străduit să îmi coase cu acelaşi fir ce se desprinsese. Eu chiar îi spuneam că mai am astfel de fisuri şi pe piele... că deja încep să mă transform în acel demon. Şi atunci a început să vorbească demonul din mine. Eram posedată, făceam spume...
(sincer, acesta a fost cel mai îngrozitor vis... chiar urmăream firele de aţă, colanţii... eu aş fi vrut să îi arunc, dar erau defapt semnul unui demon care se născuse în mine şi despre care eu nu ştiam nimic dar mama... ştia:|)

Şi în ultimul vis... (cel mai comun conform lui Freud, dar pe care îl am decât pentru a doua oară) alergam pe o stradă (pe care nu o cunosc, desigur) dezbrăcată (aveam decât slipul albastru) şi culmea ironiei că mi se părea chiar normal. Abia ieşisem din apă, că aveam părul ud şi scurt (cred că eram tunsă)... şi m-am întâlnit cu cineva şi râdeam (dar nu pot să îmi amintesc cu cine).

Aiurea.

Relaxare

Efeseni 5, 31-32
31. Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate.
32. Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.

Nimic mai relaxant decât să fii în familie, să inspiri aer curat, să te bălăceşti toată ziua într-o minipiscină privată, să admiri cuiburile de rândunele din balconul casei şi să uiţi de toate grijile - inclusiv de acelea legate de vreme şi să te bronzezi. Cam asta ar defini ultimele zile. Sunt foarte obosită şi foarte melancolică. Deşi am renunţat la griji, am foarte multe gânduri ce nu îmi dau pace, visez mult la trecut şi la viitor dar nu pot rămâne în prezent. Vreau ca anumite chestii din trecut, într-o formă puţin modificată, să ajungă în viitor... Cred că până una alta am să mă culc. Noapte bună!

PS: Cred că am eu mai multe emoţii în legătură cu bacul decât cei de a 12a :)). Mult succes de mâine tuturor celor ce intră în febra examenelor! Vă doresc numai note de la 9 în sus!

"De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus." (Galateni 6,17)

Galateni 5,16-25
16. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.
17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.
18. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.
19. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,
20. Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
21. Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.
24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.
25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.

Mă străduiesc să fiu altcineva. Să fiu veselă şi blândă. Învăţ să iert, învăţ să ţin fruntea sus chiar dacă probabil aş vrea să arunc iar cu vorbe sau să mă comport ca o isterică şi să fac pe dura. Învăţ ce este demnitatea… poate că autosugestia va funcţiona de data aceasta dacă îmi adun toate energiile în această direcţie. Ştiu că am făcut tot ce am putut şi că acum e momentul să nu mă mai agit, ştiu că şi dacă ar vrea soarta să mă ajute în vreun fel, nu o poate face acum. Ştiu că în timp ce mami se plânge că timpul trece prea repede, eu îl jelesc şi îl grăbesc, mi se pare că trece încet.
Nu sunt un rac veritabil, nu am puterea de a merge continuu înapoi. Acum sunt om. Trebuie să merg înainte. Nu mai vreau să mai fac vreo prostie. Nu vreau să mai rănesc, nu vreau să mai dau cu fruntea de pragul de jos… pentru a-l vedea pe cel de sus (asta că la mine totul funcţionează invers). Am o necesitate nebună de a scrie mereu ceea ce simt, poate într-o zi îmi va prinde bine. Deocamdată cuvintele nu fac decât să se întoarcă împotriva mea, dar nu mă mai supăr… întorc şi obrazul celălalt. Ştiu că Dumnezeu are grijă de noi şi nu mă va părăsi acum când refuz să mă mai ajut prin metode pământeşti. Mă las în voia Lui. Colectez cuvinte frumoase şi gesturi. Poate cândva voi fi o carte. Voi avea nevoie de prefaţă aşa că… adun de acum tot ce e mai frumos în lume pentru a avea atunci resurse….

"Facerea de bine e... Complexul lui Oedip"

S-a terminat şi telenovela "Regina". Mari audienţe, mari poveşti, mari actori. Trebuie să recunosc că de prin octombrie am început şi eu să mă uit deşi niciodată nu am fost de acord cu telenovelele. Mama se uita, eu şi tata o huiduiam... apoi Cristi se uita... am început să fiu curioasă şi acum... s-a terminat. Cândva era subiect de discuţie cu el, motiv de amuzament. Dar trebuie să recunosc că de prin aprilie nu am mai fost constanta în vizionare ba mai mult... au fost perioade când nu mi-a mai păsat deloc.
În fine, cel mai mult ne plăcea amândurora şi cred că şi milioanelor de fani, de Stătică (Gheorghe Visu - mare actor, tot respectul). Foarte mult am ajuns să îl admir şi respect iar pe Dan Condurache (don Luciano) şi pe toţi ceilalţi.
În orice caz, povestea continuă cu State... în următorul serial "State de Romania –Student la Sorbona". Mă amuză teribil că am ajuns eu să scriu despre telenovele dar când există nişte actori atât de buni, nu mai contează restul. Ştiţi vorba: omul sfinţeşte locul. Gheorghe Visu şi Carmen Tănase vor duce povestea mai departe în capitala Franţei unde urmează să li se schimbe destinele.
Filmările au început. Serialul va începe în toamnă. Poate e un semn... poate doar coincidenţă. Mai contează? Pentru cei ce nu ştiu ce reprezintă titlul... este replica de final al personajului susmenţionat care de altfel mi s-a părut cu adevărat inteligentă (eu neştiind expresia originală dar cunoscând teoria incestului elaborată de Freud... analogia se crează).

Almanahe :))

Am descoperit că am deja fire albe... nu mai ştiu exact din ce sursă am aflat că stresul este acela care duce la apariţia firelor albe însă totodată are şi un rol benefic: de a împiedica apariţia cancerului în organism. Interesant... sunt stresată, îmbătrânesc prematur dar măcar nu mai cheltuiesc o grămadă de bani cu vaccinarea împotriva diferitelor tipuri de cancer. Măcar există şi un lucru bun între atâtea rele:)).


În altă ordine de idei...
Astăzi
-mă frustrează:
faptul că preşedintele ţării (aka Traian Băsescu) consideră şcoala o fabrică de tâmpiţi (vezi aici);

-mă pune pe gânduri:
este marele final al telenovelei "Regina" :))
se anunţă o secetă îngrozitoare în următoarele 2 luni

-mă amuză:
Cursele de formula 3 ce însufleţesc de regulă Bucureştiul şi mai fac ordine pe acolo... şi e tradiţie să se desfăşoare în a noastră capitală (numele spune Bucharest Challenge)... se vor desfăşura în Budapesta

I still believe

... Mă străduiesc să-mi găsesc o altă valoare decât sentimentul.. să mă definească. Dar e greu. Mă gândesc uneori la trecut (viaţa aceea pe care o retrăiesc mereu perfect atunci când închid ochii) şi îmi las lacrimile pe obraji să se scurgă încet. Nu mă pot depărta chiar atât de brusc deşi mă străduiesc şi deşi mi-am impus deja puternic acest lucru. Rămâne o rană imensă. Îmi amintesc cum la început explicam lipsa sentimentelor mele, cum nu aveam inimă şi cum creştea nesemnificativ în fiecare zi... apoi îmi vine în minte explicaţia lui Mike cu rana (pe care dacă o rupi când abia se formează coaja... sângerează dar se va forma cândva coajă la loc) şi într-un final urmează gândul raţional că mentalităţile noastre atât de diferite ne împing spre un viitor total diferit ce nu se potriveşte. Deci e bine aşa... dar totuşi... ce mă fac cu inima? Ce fac atunci când sufletul plânge, a fost rănit de atâtea ori dar acum se teme mai mult ca niciodată de a o lua de la capăt. Altcineva care să nu-mi simtă bătăile inimii... să trăiesc cu speranţa că voi iubi iar şi când într-un final o voi face... să îmi spună să rămân cu bine... şi iar să sufăr şi iar să-mi pierd încrederea şi speranţa. Uneori mi-aş fi dorit să nu fi învăţat niciodată să iubesc... dar... Dumnezeu are un plan pentru fiecare din noi. Doare îngrozitor dar nu am ce face în această privinţă decât să aştept să văd care este planul B pentru mine. Poate că trebuie să-mi urmez viitorul meu fără să mă mai pliez pe al altora. Dar tocmai mi-am pierdut un ajutor în această direcţie. M-am trezit prea târziu...
Toate aceste gânduri mi-au fost răscolite aseară când încercam (ca de obicei) să adorm ascultând Europa FM Love songs... şi am auzit o piesă superbă (Mariah Carey - I still believe). Am simţit cum parcă o cântă alter ego-ul meu. Cineva din interior. A fost suficient cât să-mi amintesc cine sunt...

No, oh No.... Yeah, Yeah ... oh..
You look in my eyes and I get emotional inside
I know it’s crazy, but you still can touch my heart
And after all this time you think that I wouldn’t feel the same
But time melts into nothing, and nothing's changed

I still believe
Someday you and me
Will find ourselves
In love again

I had a dream
Someday you and me
Will find ourselves
In love again

Each day of my life, I’m filled with all the joy I could find
You know that I,I'm not the desperate type
If there’s one spark of hope left in my grasp, I'm holding it with both
hands
It’s worth the risk of burning, to have a second chance

No, no, no, no, no, no, I need you, baby
I still believe that we can be together, no…
If we believe that true love never has to end
Then we must know that we will love again, Mmm..

I still believe
Someday you and me
Will find ourselves
In love again (Oh, baby, yeah)

I had a dream
You and me
Will find ourselves
In love again

I still believe (Ooh, baby, I do)
Someday you and me (Just give me one more try)
In love again

I had a dream (I miss your love)
Someday you and me
Will find ourselves
In love again

I still believe
Someday you and me(will find ourselves in love...)

16...

Este 16. Urăsc acest număr. De când am început să îmi ţin evidenţa zilelor am remarcat ghinionul pe care mi-l aduce această dată. Cred că mereu cele mai rele lucruri mi s-au întâmplat pe 16. Poate este coincidenţă... dar nu cred în coincidenţe. 7,16,25... le urăsc. Numerologie...7... sunt oarecum înconjurată de oameni ce poartă această cifră în destin, însă eu nu pot uita relele din aceste zile.
Sunt curioasă totuşi astăzi ce se va mai întâmpla... ce veşti proaste îmi vor doborî iar moralul pe care abia am reuşit să mi-l redresez. De obicei seara se dă totul peste cap. Totuşi trebuie să recunosc faptul că vârsta de 16 ani mi-a adus multe surprize plăcute. Nu a fost un an chiar ratat şi imediat ce am împlinit această vârstă am început să-mi cunosc şi partea frumoasă a destinului, chiar de a doua zi. Dar... mai am de purtat soarat lui 16 numai 19 zile. Pe urmă trec sub protectoratul lui 8 (17). Forţă materială. Poate anul acesta mi se activează şi marea piramidă de pământ din harta mea astrală. Mai ştii?
În fine, aştept să văd în afară de sănătatea mea şubredă, ce rău îmi va aduce această zi.

^__^

Sunt mândră de mine. Am reuşit să fac un lucru de la cap la coadă... şi cred că l-am făcut bine! Este vorba de gem şi sirop de vişine. Totul a început ieri la casă când mă ardea prea tare soarele ca să mai stau în apă sau pe saltea aşa că m-am hotărât să mă ascund la umbră, în vişin (asta că tot îmi plac mie aceste fructe la nebunie). Din una în alta am ajuns să culeg două plase...
Astăzi m-am apucat de muncă. Singură. A durat vreo 3 ore cu tot cu scos sâmburi, "fiert" şi tot tacâmul dar acum sunt mulţulită. Cantitatea de produs final nu e mare însă miroase şi arată bine :)). Ce să mai! Acum ştiu să fac şi treburi gospodăreşti de acest gen, nu doar simplă mâncare. Sunt gospodină :)).

Trash

Se aşează în dreptul aceluiaşi neon stins, demult întrerupt. Un chip trist, străin de sine, oglindit în lacrimile ce se scurg şiroaie pe podea. Ridică privirea, luminează întunericul şi trece mai departe cu gândul spre fereastră. Ochii roşi ascund o tristeţe prea devreme cunoscută, stau să se verse în podea, să prindă nuanţa maro a parchetului aşa cum erau cândva. Se mai văd totuşi câteva urme de licheni în ochi, lichenul ce era ea cândva se mai resimte doar în marginile verzi ale ochilor…
Suflarea tot mai grea se întrerupe uşor, răsună în ritmul inimii, se pierde uşor în chaosul provocat de prea multă linişte ucigaşă. Atât a mai rămas – linişte. Un astfel de personaj omniprezent, diabolic pe care numai cei ce se sting încet în singurătatea mulţimii, îl pot vedea şi simţi. Se stinge uşor printre gânduri…
Se acoperă uşor, strânsă tot mai puternic în sine, implozia provocată de prea multe speranţe creează totuşi prea multe victime şi doliul stinge uşor chiar şi lacrimile. Nici măcar atât nu mai poate. Orice cândva ar fi fost un vis, o speranţă, acum e o durere de inimă. Realitatea e de mult plecată în concediu, să se bronzeze şi în schimb rămâne mitul, aparenţa, acel duh alb apotropaic ce o fereşte de moarte şi… atât. Un chin resimţit ca o viaţă, o stoarcere de sânge, o apăsare pe buton.

Rimmer – Aproape de cer

Maraton de... melodii... Rapp, hip hop, underground... Am o stare foarte ciudat de malefică. M-am apucat să extrag versurile melodiei "Aproape de cer" de la Rimmer. Profunde...



Din nou fără speranţă şi din nou priveşti în gol
Tu joci acelaşi rol, să te zbaţi în nămol
Acelaşi suflet pustiit, sperând la infinit, plictisit, mereu scârbit şi niciodată fericit
Sătul întotdeauna de tot răul ce-l înconjoară
O dai mereu în bară, aproape-n fiecare seară
Durerea se strecoară, subtilă ca o vioară
O auzi a zecea oară şi începe să te doară.

Prietena te-a lăsat, a devenit obişnuit,
Prietenii te-au alungat şi tu eşti obosit
Al treilea pachet de ţigări şi el s-a terminat...
Priveşti ruinat în oglindă încruntat
Şi banii s-au terminat, apropiaţii te-au uitat
Tu ai cotizat la ei acum cu toţii te-au trişat
Stai retras ai încercat să ajung deasupra lor
Să îţi faci un viitor dar tu rămâi un pierzător…

R :
Ceru-i mai aproape, vrea să cadă peste tine
Închizi ochii nu-i de bine…peste tot ruine
Universul te apasă tu nu vrei să cazi în plasă
Toţi de tine se agaţă şi te faci că nu îţi pasă
x2.

Ultimul glas, ultima strigare spre mulţime
Ultima picătură de sânge ce se scurge din tine
Ti-a luat fericirea şi a dus-o departe
Figurându-ţi în suflet multe speranţe deşarte
Un cuvânt mut o lumină stinsă te apasă
De la viaţă vrei mai mult, dar nimeni nu te lasă
Întunericul va acoperi încet lumina
Parcă mergi cu maşina şi s-a terminat benzina

Viaţa e aşa cum e dar asta-i singura
Cu greu îţi stăpâneşti sentimentele de ură
Vrei să-ţi vezi creierii împrăştiaţi pe bordură
Alege calea bună, sentimentele se-adună
Nu e nicio minciună, tu ai vrea soarele-n mână
Refulezi şi nu crezi că se-ntâmplă aşa ceva
Te stresezi când vezi alţii pe felia ta
Trăieşte-ţi frate viaţa, nu-ţi oferă nimeni alta!

R:.....

Urmează bucata trei din negativul care plânge
Nimic nu-ţi mai ajunge şi speranţa ţi se stinge
Lacrima de sânge se prelinge pe bărbie
Te iei cu mâinile de cap, durerea iar învie
O vioară prelungită la infinit te strigă
Nimeni nu câştigă şi nimic nu te intrigă
Sufletul ţi-e rupt în două ca o frunză de ferigă
Cum, oare cine, oare când o să te scape?
Şansele să te ridici sunt tot mai slabe
Vorbeşti pe silabe, acum eşti mai slăbit
Durerea te-a înconjurat te simţi ca un nimic
Timpul e un inamic mereu greu de pătruns
Devine mai urât când te gândeşti la trecut
Te-au combătut multe planuri, multe vise colorate
Acum spulberate, priveşti la realitate
Speranţele prea slab cotate te dau pe spate…

Amante...

Observ, căutând tot felul de informaţii nesemnificative, titluri de citit, lucruri cu care să îmi pot omorî timpul, că internetul este plin de site-uri care găzduiesc şi (mai mult) încurajează, formează, dresează (sau cum vreţi să-i spuneţi) femeile spre a fi "amante". Se va ajunge cândva să se raspundă întrebării "Ce vrei să te faci când vei fi mare?" cu "amantă".
People. De ce trebuie să existe articole gen "cum să fii amanta perfectă" sau "Cum sa fii amanta naiva si perfecta a unui barbat casatorit" precum şi multe altele? Aceste articole chiar există şi nu numai atât, sunt în continuă evoluţie. Tot mai multe site-uri pentru femei, tot mai multe forumuri invadate de aceste creaturi pe care personal le-aş trimite în lagăre... şi ne mai surprinde creşterea ratei divorţurilor. Într-o lume în care femeile învaţă ce este independenţa şi în care bărbaţii încă se mai consideră (şi uneori tind să cred că aşa şi este) superiori... nu se poate ajunge decât la un chaos total. Femei care vânează alte femei pentru bărbaţii lor, bărbaţi care se lasă vânaţi de acele femei pentru aventură... şi relaţii destrămate pentru că (zic primele) el e prea bun pentru ele (cele din urmă).
Oare chiar nu pot aceste femei nefericite să se mulţumească cu restul reprezentanţilor sexului tare ce rămân singuri? Chiar nu există în ele ideea de "proprietatea altcuiva" sau jena de a face un asemenea gest? Chiar nu mai există conştiinţă, moralitate, frică de Dumnezeu?
Mda, secolul XXI. Dumnezeu nu a ajuns până aici... deşi dacă stau să mă gândesc... precurvenia este cea mai veche meserie. Păcat că trebuie să existe oameni care să încurajeze acest act, păcat că practicantele se înmulţesc ca ciupercile şi se bagă tot mai mult în seamă...

Vacanţă plăcută!

S-a încheiat oficial anul şcolar 2008/2009. Un an şcolar plin de surprize şi definit de neprevăzut. Nu ştiu dacă a fost un an mai bun sau mai slab ca restul. Diplome am cules şi acum, la naţională am ajuns, am aşteptat pauzele să pot trimite mesaje şi sfârşitul orelor să îl pot vedea pe cel ce mi-a monopolizat persoana în acest an şcolar. Primul semestru a fost solicitant, greu... aproape de oribil. Al doilea semestru... a trecut pe lângă mine. Am lipsit îngrozitor de mult: ba dintr-o răceală, ba pentru câte un proiect. Dar s-a terminat cu bine. Am iubit până la un punct zilele de luni: le iubeam atât de mult încât număram secundele care se scurgeau ştiind că la capătul numărătoarei se află el, cel pe care îmi vărsam supărarea, pastila mea pentru durerile de cap. Marţea... era o zi mai mult degeaba. Aşa o vedeam eu, liniştită dar plictisitoare. Exceptând ora de psihologie, aveam 5 ore de limbi. Frate, 2 ore de germană unde parcă studiam chineza sau dormitul pe bancă, urmate de 2 de engleză unde eram forţată să mă trezesc şi să îmi pun titirezul în mişcoare. Plictistor. Miercurea... ziua aceea extrem de plină, obositoare ce se încheia cu ora de educaţie plastică total greşit poziţionată acolo. Frate, parcă sufla cineva în limbile ceasului, atât de greu trecea. E adevărat că acest lucru se datora şi faptului că ştiam că mă aşteaptă cineva jos. Joia. Nici nu mi-o amintesc prea bine. Zi ştearsă. Aşteptam cu nerăbdare ultima oră - aceea de fizică, pentru a mai sta iar la tablă... a rezolva probleme şi a mă simţi diferit. Vinerea, zi frumoasă: exceptând rănile de la ora de sport şi joggingul de la o farmacie la alta atârnând de mâna lui, pentru a-mi lua bandaje, plasturi, rivanol... Sâmbăta aveam ba debate, ba concursuri... ba bibliotecă. Duminica nu exista. Teme, plimbări, somn...
În concluzie, un an drăguţ. Mi-ar plăcea ca următorul să fie mai bun. Mereu există loc pentru mai bine. Şi acum am remuşcări dar trec peste. Am medie mai mică dar clasare mai bună... Nu mai contează. Acum în vacanţă sper să recuperez tot ce am pierdut în an. Vacanţă plăcută!

CN “Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea
Clasa a X-a F
Clasamentul final

1. Roşu Florina 9, 72
2. Popescu Laura 9, 65
3. Vlad Graţiela 9, 55
4. Drăguţ Nicoleta 9, 42
5. Olănescu Ana 9, 32
6. Dunca Ana 9, 25
7. Oprea Evelyn 9, 25
8. Atanasescu Eduard 9, 05
9. Ciochină Sorin 9, 00
10. Bălintescu Andreea 8, 87
11. Constantinov Rada 8, 85
12. Poienaru Mădălina 8, 77
13. Chiriţă Radu 8, 75
14. Tudor Ana 8, 75
15. Bogdan Silvia 8, 67
16. Moise Livia 8, 62
17. Mureşan Andrada 8, 62
18. Smaranda Sandra 8, 55
19. Tîlvîc Ovidiu 8, 55
20. Stăiculescu Bogdan 8, 52
21. Georgescu Andrei 8, 50
22. Constantinescu Radu 8, 42
23. Vîlcu Adina 8, 40
24. Bucur Narcisa 8, 35
25. Cristea Mihaela 8, 35
26. Cluci Andrei 7, 90
27. Bălăşoiu Ionuţ 7, 67

Final.

Îmbătrânesc cu neruşinare... îmbătrânesc degeaba. M-am zbătut până acum în colivia propiei mentalităţi, proprilor speranţe. Am răbdat şi am jucat ca la carte, dar cartea s-a întors în jos şi speranţa s-a stins. E grav. Încet, dar sigur. Ultima picătură a umplut ultimul pahar şi apa sufletului deja dă pe afară. Nu mai sunt victimă, nu mai sunt vinovat, nu mai sunt nimic. Am forţa şi puterea de a pune piciorul în pragul bătăii de joc şi de a trece mai departe. Nu am înţeles niciodată dar nici nu voi putea înţelege. Sunt întrebări multe, răspunsuri lipsă.
Oricum orice sfârşit e un nou început. Nu vreau să greşesc şi să mă arunc, nu mă mai interesează nimic. A venit vacanţa. Voi trăi acea viaţă pentru mine şi voi şterge trecutul cu buretele. E inutil să mai aştept ceva ce niciodată nu va veni. Am încercat să fac ce am putut dar acum am înţeles în sfârşit că trebuie să mă retrag. Nu am să trăiesc mila nimănui. Nu am să trăiesc resturile de secunde sau o viaţă de împrumut când o am pe a mea. Voi mai iubi cândva, puternic, voi mai suferi de asemenea, voi mai învăţa de câteva ori să mă lupt cu umilinţa, dar nu mă voi mai târî. E suficient.
La urma urmei suntem ca două păsări călătoare ce s-au întâlnit, au colindat acelaşi cer şi au pornit fiecare pe drumul său: una spre răsărit în timp ce a doua spre apus.

Rappa - Condamnaţi la viaţă. O altă melodie superbă... versuri mult prea reale.

Cuvinte grele - Vise

... De aseară ascult continuu această piesă pe care mi-a recomandat-o Ciprian ca răspuns la melancolia mea acută. Versurile sunt pur şi simplu superbe... mă fac cu adevărat să mă gândesc la eul meu interior, acela care independent de mine s-a desprins şi aleargă în lume fără ştire, eul meu, sufletul meu metamorfozat într-un alt corp cu suferinţe şi lacrimi.


Oare tot ce`a fost intre noi s`a intamplat
toate sentimentele acelea s`au uitat
doi oameni ce`au scris pe cer un vis
doi oameni ce simteau un sentiment de nedescris
un vis ce`a luat nastere cu multi ani in urma
intr`un timp cand durerea era cruda
iubeam o fata ce era fara`de`pacat
care nu stiam ca dezastrul a urmat
au fost clipe ce nu le voi uita
eu cu tine undeva in lumea ta
in lumea basmului ce ne`a legat
in lumea celor fara` de` pacat
visam ca viata s`a schimbat
visam ca tot ce`a fost inainte s`a terminat
simteam un fior cand te atingeam
simteam puritata cand te mangaiam
ani au treut peste noi si ne`au transformat
in doi straini ce n`au apucat
incheia acest vis frumos
sentimente fara de folos
au devenit iubirea si dragostea ce o impartaseau
si acum totul e schimbat cum nu credeau

~

clipele toate s`au uitat
mii de dureri ne`au ingropat
nu pot da timpul inapoi
sa fim doar noi doi
o pereche unica in toata lumea
doua fiinte impreuna suntem una [x2]

#

nu stiu de ce dar visele ma fac sa imi fie teama
in fiecare dimineata ma trezeam avand pe obraz o lacrima
sperand ca noaptea in care eram impreuna
sa nu fie ultima. intrebam luna
si soarele daca o sa te revad dar niciunu nu raspundea
stia.
ma simteam singur in lumea asta mare
in care fara tine nu ma puteam tine pe picioare
ti`am daruit inima. ti`am dat toate sentimentele mele.
ti`am dat luna. ti`am dat lumea mea. ti`am dat si stelele.
fiecare privire, fiecare soapta de dragoste
imi dadea sperante ca vei deveni realitate
nu mai stiam ce sa cred..nu stiu ce s`a intamplat
chiar nimic din tot ce`a fost nu este adevarat
as da timpul inapoi ..as face tot ce pot ..
sa te am..sa fim doar noi si sa renuntam la tot
amintirile imi apar din nou in vis..ramai dragostea mea
dar .. viata merge intainte eu ma duc cu ea

86... din faţă.

Well... astăzi a fost mult aşteptatul spectacol renascentist - adaptare modernă a unor sonete aparţinând lui Shakespeare. Desigur, vorbesc despre un Shakespeare modern în ceea ce ne (mă) priveşte. Eu am avut onoarea de a fi chiar el.
Astfel, scriitorul nostru modern utilizează Laptop, e pictat (tatuat) din cap până în picioare şi are părul lung prins în coadă. Cum pantalonii mei erau foarte scurţi am fost tatuată şi pe picioare pentru a compensa "goliciunea". Bun, drăguţ, până la momentul părăsirii scenei şi plecării acasă. Dezastru! Bafta mea cu Florina care a fost o drăguţă şi m-a însoţit pentru a nu mă simţi chiar incredibil de solitară în această ridiculizare personală. Am numărat oamenii care se uitau lung la mine şi eventual mai adăugau şi comentarii (ne)inspirate şi am ajuns la numărul... 86! De la şcoală până la Sala Polivalentă unde domiciliez. Şi toţi aceştia numai dintre cei ce veneau din faţă. Am remarcat astfel că pe o singură stradă poţi trece pe lângă foarte multă lume (având în vedere că nu toţi au fost număraţi, neîndeplinind condiţia necesară: de a se holba insistent la picioarele mele tatuate excesiv).
Drăguţ. După o zi în care am mers din prost în mai prost, am făcut crize de gelozie şi de nervi nejustivicate pornite de la zvonuri şi confuzii, am primit numai veşti proaste şi am simţit că totul este menit să meargă pe dos... finalul a fost pe măsură. Nu mai insist. Nu mai are rost. Mă complac în ideea că oricum suntem singuri pe lume şi că prietenii... sunt acolo numai ca să ai un motiv în plus să crizezi şi să te dai cu capul de pereţi (ciudat, amicii şi necunoscuţii nu te rănesc).
În fine, have a nice day şi sper să revin curând cu poze.

Cică

O zi nouă dintr-o săptămână nouă, un nou început. Nici nu am luat încă vacanţă că deja am uitat să mai păstrez noţiunea timpului. Eram convinsă că este duminică - bafta mea cu banda calendarului care arăta deja că trebuie derulat spre luni. Aşa mai ţin şi eu evidenţa zilelor.
Mă gândesc... la multitudinea de simboluri şi arhetipuri. La numerologie, la harta mea astrală... la casa a VIIa. Aş vrea să nu mai fie considerată pasiunea mea pt ocultism un viciu, ci poate numai un hobby.
Vreau să mă plimb, să îmi mai oxigenez puţin creierul, deşi de câteva zile stau numai la casă, la oxigen şi aer de munte. Superb.
Nu cred în horoscop (da ştiu, e ciudat să spun eu asta) - bine, poate decât în cel realizat de Urania... dar mă amuză ce spun cei de la 9AM despre săptămâna aceasta pentru nativii din rac (asta că tot vorbeam eu în incipit despre noutate...)

"Vă temeţi să luaţi iniţiativă la începutul săptămânii, dar astrele vă oferă nişte posibilităţi care nu pot fi ratate. Întâmpinaţi noua energie şi orientaţi-vă spre un nou început." - ce ziceam??
"Încă nu aţi scăpat de spectrul intrigilor şi bârfelor." - hmmm, mă întreb din ce direcţie vin dacă nu am scăpat de ele şi nici nu le ştiu. Poate şi pentru că nu îmi pasă...
"Starea de sănătate nu vă susţine eforturile pe care continuaţi să le faceţi de nevoie." - mi-a mai trecut răceala. Poate că încă mai am ganglionii inflamaţi şi nasul plin dar m-am acomodat
"Parinţii descoperă că nu mai pot comunica atat de bine cu proprii copii. Apare o dispută în familie, vă certaţi cu partenerul sau cu părinţii. Mereu vă simţiţi frustrată, dar nu faceţi nimic pentru calmarea situaţiei. O discuţie calmă şi raţională este mult mai indicată." - Dispută în familie? Scos din calcul. Nu concep. Dispută cu partenerul de viaţă... canci. Aaa da, Adina, iar mă scoţi din sărite? :)))
"Nu trebuie să vă neglijaţi sănătatea." - da bine, am mai auzit asta o dată. Tocmai am strănutat :))
"Miercuri sau joi, este timpul pentru un premiu - meritaţi o recompensă, nu?!" - ha, că aici m-a nimerit puţin. Cred că atunci se va încheia oficial anul şcolar 2008/2009. Iau premiu, da... yay.
"Planurile merg bine vineri şi sâmbătă şi aveţi abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, indiferent unde vă aflaţi. Duminică, o abordare activă, cinstită, orientează lucrurile în direcţia cea bună." - mda. Sinceră să fiu, nu înţeleg nimic din acest fragment. N-am planuri. A ba da... probabil că o să mă pună mami să fac curat şi atunci o să apară şi dispută în familie cu această ocazie. Începe să se lege. Poate că e vorba de mamele rac ce nu îşi mai pot înţelege fiicele tot rac >:) mwhahaa... că sunt leneşe.

That's all folks. Mi-e incredibil de somn deşi abia m-am trezit. Trebuie să plec la Blacky... O să adorm în maşină şi nu o să mă mai trezesc niciodată :)).

Return to sender, address unknown

Nu-mi vine să cred cât e de stupid şi nu pot să înţeleg cum de încă mai accept... cum de încă mă mai târăsc prin nisip aşteptând să treacă seceta şi să vină ploaia. Ştii că iubesc ploaia, nu? Mă linişteşte, revigorează, trezeşte la viaţă. Urăsc vara... ador toamna şi hai iarna, că am mintea îngheţată şi inima caldă. Vara inima-mi hibernează... deja o simt. Deja începe să se ascundă, să-şi lingă rănile, să se usuce şi să îngheţe în final, iar. E normal. S-a plictisit... să fluturi puţin din mâini ca să mai aprinzi nişte scântei care oricum nu au forţa de a o arde iar.
Încep să trec iar de la umeri lăsaţi, supuşi la aceia dominanţi, pe spate. Încep să fiu iar fata independentă de care te-ai îndrăgostit dar care nu îşi bătea capul cu tine, acea tipă la nasul căreia ajungeai numai când te programa. E grav... dar nici nu mai ştiu. Aş vrea să spun că mă doare, dar deja asta face parte din normal, deja durerea a devenit obişnuinţă. Nu pot spune că nu o mai simt, chiar şi ceva ce se manifestă regulat simţi - doar că nu mă mai îngrijorez. Aştept. Aştept să se formeze cubul de gheaţă definitiv şi să închid ochii. Nu spun, viaţa e frumoasă. Am învăţat asta de la tine... simt frumuseţea ei în fiecare secundă şi în fiecare adiere de vânt. Simt. Aşa e mereu deşi mereu vreau şi sper să fie altfel. Dar ce spun eu mereu? E doar a doua oară când se întâmplă asta. Speram că nu va mai trebui să îmi îngheţ inima, speram că te voi avea mereu aici, speram să fiu azi, la acest mare eveniment, într-o rochie elegantă, cea mai cochetă de acolo... de braţul tău, adunându-ţi mândria şi strângându-ţi bucuria din ochi. Dar... nu e aşa. Am speram de 8 luni la acest moment... încă de când m-aţi invitat. Mai ştii? habar n-ai. Ei se uitau în dreapta, noi mai "şmecheri" direct în stânga... dar când a fost să fie ai fugit. Nu îţi place seriosul. Şi acum aş vrea să mă simt vinovată şi m-am simţit... dar îmi impun să îmi treacă. Am greşit că am existat, m-am plictisit de puncte de suspensie şi de virgule.
Ştii ce îmi pare rău? Că încă mai sper. Şi chiar şi când nu cred tot o fac. Nu ştiu de ce. Sincer, nu te vreau înapoi. EU nu... dar inima mea comanda pentru tine. Dar tu o ignori... nici nu o vezi. Eu nu te mai aştept, dar ea da. Sunt derutată. Mi-e dor de tot. Mi-e dor de "noi", uneori mi-e dor chiar să îmi spui că nu ai timp. Dimineţile sunt atât de stupide. Înainte mă trezeam cu gândul tău, acum cu bara din calendar pe care o mut cu o poziţie mai departe. E aiurea. Înainte eram "scriitoarea ta", acum nici măcar atât nu mai sunt. Cuvintele mi se plimbă leneşe dar totuşi de nebune, prin cap. Am devenit foarte stângace în ... tot ce fac.
(pauză de gândire... deşi mă gândesc în gol)
Ştiu că nu are destinatar acest post, chiar dacă teoretic ar fi unul. Şi nu oricare "unul"... acel "unul" special pe care obişnuiam să îl consider alter ego-ul meu.
Ştii, încă mă ma dă peste cap visul acela cu puştiul. Încă mai sunt traumatizată că te-am visat cu un an şi ceva înainte de a te cunoaşte... în acea formă pură. N-am mai privit pozele acelea... ce par rupte din visul meu, n-am vrut să mă mai rănesc singură. Putea să fie mult, nimic n-a fost... De când nu mai existăm unul pentru celălalt am descoperit multe lucruri noi, am învăţat multe şi cel mai important: mi-am dat seama unde am greşit mereu. Da, pentru asta sunt vinovată. Am fost o fiţoasă. Am învăţat misterele lumii şi mi-am descoperit greşelile însă tare mi-aş dori să mă întorc în trecut să le pot repara. Mi-aş dori să pot face lucrurile ca la carte... dar e prea târziu.
Şi ştii ce mă enervează si mai tare? Că de fiecare dată când vreau să te uit apare ceva nou. Data trecută când am fost convinsă că te-am şters din mintea mea: a fost incidentul neplăcut. Am revenit la tine fiindcă totuşi te iubesc şi vroiam să fiu lângă tine. Acolo... am văzut poza cu noi. Mi-am amintit cât de plăcut era. M-am trezit iar într-un mediu în care îmi plăcea să mă consider "acasă" - doar că deşi prezent, lipseai tu.
Apoi am vrut iar să te uit... ai intrat în vorbă cu mine şi deşi nu vroiam să îţi mărturisesc ce cred... m-ai făcut de am spus. Încă mă mai simt vinovată. Trebuia să fi tăcut. Dar nu puteam. Vroiam să spun orice, numai să ştiu că vorbim. Zilele trecute iar am simţit că înnebunesc şi că trebuie să te uit. Am reuşit? Fix când să fiu convinsă că e over... m-am trezit brusc ascultând o înregistrare a unei conversaţii vechi şi foarte frumoase despre care habar n-aveam că există. O ascultam şi plângeam. Aşa frumos îmi vorbeai, aşa frumos mă alintai, aşa frumos mă iubeai. Şi uite aşa frumos m-am întors iar în trecut. De fiecare dată când nu mă gândesc la tine, mă întreabă cineva de tine sau îmi spune că te-a văzut (asta ca să nu pot să nu mă gândesc)
Acum... nici nu ştiu ce ar trebui să mai fac. A sosit ziua aceea pe care o tot plănuiam noi de mult, dar eu nu sunt acolo. Mă simt bine ştiind că eşti acolo, mă bucur că se întâmplă dar... pe de altă parte sunt melancolică deşi ştiu că nu e altcineva la braţul tău. Ştiu că universul tău acum e limitat dar... ştii, era limitat asupra celor 3... dar ea... ea de azi iese de sub tutela ta. De ce nu pot fi eu sora ta? De ce nu pot să fiu eu al treilea vârf al triughiului tău? A treia spiţă pe care să o ocroteşti? Sincer, mă fac fetiţă cuminte şi iubitoare, te las să dormi la 23, nu te mai critic continuu şi dacă vrei devin mai puţin sufocantă. Am să îmi tai şi unghiile, să nu te zgârie, nu mai port converşii albi şi nici blugii negri - că ştiu că nu îţi plac... nu mă mai încreţesc şi îţi fac cu mâna când pleci... Ştii, am pui. Am şi un căţel negru, caniche... îl cheamă Blacky şi e berbecuţ, ca tine. E un scump. Eu îi zic "Iubire". Sunt convinsă că ţi-ar plăcea. L-am şi enervat aşa cum mă învăţai tu... şi de fiecare dată când îl iau în braţe mă gândesc la tine. Are boticul umed, cum îmi spuneai tu... Ştii câte lucruri s-au schimbat de când nu mai eşti? Ştii câte am să îţi povestesc şi cât mi-e de dor să mă asculţi. Pereţii şi pozele nu pot vorbi, căci de ar face-o, al fi mai fericită. Nu te vreau înapoi, dar tare mi-ar plăcea să vii la mine. În 29 de zile e ziua mea. Număr şi secundele, sperând că vei fi acolo, cum mi-ai promis. Dar ştii, nu te invit. Vreau să te autoinviţi. Vei avea exclusivitate. Vei fi doar tu... şi cu mine. Vreau să-ţi iei şi undiţa, să mă înveţi să pescuiesc, aşa cum mi-ai promis. Ştii dragule, mi-ai promis atât de multe lucruri şi mie mi-e atât de dor de tot. Mi-ai promis şi eu încă mai aştept, ca un copil sincer şi inocent ce am fost cândva şi redevin.
Dar of... câte aş avea să-ţi spun, câte am de recuperat, câtă linişte am de şters. Aş vrea să fi citit tot, aş vrea să înţelegi tot, aş vrea să repar tot şi să nu mai fiu stângace. Aş vrea să nu rămân singura cititoare a acestor cuvinte zăpăcite.

5

Mai e o lună până la momentul adevărului (care da, coincide cu ziua mea de naştere - de fapt ăsta e şi pretextul). Sunt oarecum nerăbdătoare (oarecum???) să aflu care este drumul pe care vrea soarta să păşesc. Nu dau indicii, nu vreau să influenţez în vreun fel... doar aştept.
Până una alta mi-am amintit tot felul de lucruri drăguţe, am reprivit poze de mult uitate şi am încercat fără suferinţă de această dată, să zâmbesc. A fost bine. Mereu fac asta când sunt răcită - din lipsă de ocupaţie... mi-am amintit şi de vizitele din timpul răcelii (portocale, ciocolată şi suc - mereu ştia ce îmi place)... Mă întorc cu nostalgie la acele momente şi totuşi zâmbesc. Era frumos... Mi-e dor dar independent de noi viaţa merge înainte!

Ce spuneam?

...Despre toate care se adună. Acum -că stau cu ceaiul în faţă şi m-au mai lăsat puţin crizele de nas şi de gât- mă amuz de această nouă ironie a sorţii. Am răcit. Am răcit cum n-am mai răcit de mult: injecţii, frecţii, noapte albă din cauza nasului şi cactusului din gât, febră relativ mare, ameţeli, friguri, dureri de muşchi şi de oase, urechi... tot ce se poate.
Ce e mai frustrant e că s-au nimerit toate acestea când vremea şi-a revenit şi şcoala e pe sfârşite... adică exact când sunt plimbările mai plăcute (nu că mi-ar plăcea mie cine ştie cât să mă plimb). Mâncarea n-are gust dar partea bună e că nici medicamentele şi ceaiurile nu au. Cred că aceea fără gust sunt de fapt eu. Mi-e somn.

Timpul trece încet

Ştii, la un momentdat devine foarte ciudat… când ajungi să nu mai distingi visul (sau mai bine zis coşmarul) de realitate. Ştiu prea bine că sentimentele se transmit dar nu le pot înlătura pe cele negative. De unde atâta răutate? De ce atâta suferinţă şi durere în vise? Interpretarea ultimelor vise e tot mai bună dar deja… simt că nu mai am forţa de a mai crede, forţa de a trece mai departe. Nu mai plâng în realitate, nu vreau să mai fiu văzută plângând şi nici să îi mai fac trişti prin acest fapt pe acei oameni care mă vor fericită – căci nu e vina lor că sufletul meu e gol sau mai rău, plin de fiere… dar visele mele sunt inundate de lacrimi. Trezirile constante şi palpitaţiile mă aduc într-o lume pe care încerc să o alung dar parcă mai tare mă alungă ea de lângă mine. Am ajuns să-mi visez sufletul, am ajuns să mă întristez îngrozitor la acest 59… spre fix… Degeaba atâţia oameni dacă pe fantomaticul el nu am fost lăsată să îl văd. M-a ţinut departe. Decât costumul gri s-a remarcat dar n-aş fi crezut. E vis, dar durerea şi ignoranţa persistă şi invadează amintirea. Nu înţeleg de ce acum nu mă pot îndepărta, de ce de această dată insist atât, de ce încă mai visez, de ce încă mai cred şi mai sper… de ce încă îmi mai sacrific zilele inutil? E trist… 

PS: După atâta vreme în care nu am mai ascultat şi pus muzică revin cu o piesă foarte tristă dar şi frumoasă care are forţa de a mă umili.

"Fizik simpatik"

Am intrat recent în posesia cărţii scrise (sau mai exact primului capitol al acesteia) de bunul nostru prieten Lorin Bogdan Popescu (aka LBP). Mă gândeam eu (cândva) că va scrie o carte despre pasiunea sa - fizica (sau mai exact "fizik") dar nu credeam că voi avea atât de curând onoarea de a o şi citi (din câte am înţeles sunt printre primele persoane ce o lecturează. Deci da! Adevărată onoare). 

La o primă fotografiere a acestui capitol intitulat "Mecanică" aş fi putut crede că voi avea de a face cu o nouă adunătură de informaţii pe care le voi păstra mai mult sau mai puţin în minte. Am văzut fotografii, formule, cuvinte şi tot felul de litere greceşti. Clar: fizică. Dar nu m-am lăsat dezamăgită şi am "intrat în pâine".

Plăcut (asta pentru că nu pot spune "surprinzător" în ceea ce îl priveşte pe autor) este faptul că explicaţiile acelor formule pe care mulţi dintre noi le-am privi fără pic de înţelegere sunt redate într-o formă extrem de fluentă, melodioasă (aş spune chiar lirică) şi cu o tentă de umor ironic (specific de altfel). Se vede sufletul de artist domn'le!

Totuşi, trebuie să recunosc... nu sunt chiar o loază în ale fizicii aşa că am înghiţit oarecum informaţiile cu zâmbetul pe buze făcându-mă să-mi amintesc de lecţiile din clasa a IXa şi de cât de mult îmi doream eu să ies la tablă şi cum nu mă scotea (ha! că într-a Xa am stat doar să răspund). Îmi dau seama că  mi-ar fi plăcut să fi învăţat şi eu în stilul acesta... sau at least să mi se explice astfel. Bile, vectori... vrăjeală. 

Înaintând în lectură am înţeles că scopul acestui material este într-adevăr atragerea puştilor şi celor mai puţin specializaţi înspre domeniul fizicii. Stilul este mai mult decât modern, ştiinţific, exerciţiile model sunt facile (dacă înţelegi explicaţiile) şi comentariile de pe parcurs foarte amuzante. Ce să mai! Exact ceea ce ne trebuie pentru a învăţa.

Acum, aflându-mă în posesia acestui material parcă regret şi mai tare faptul că termin clasa a Xa... şi că nu voi mai face fizică în anii ce urmează... poate că în următoarele capitole aş fi găsit răspunsul posibilelor întrebări "imposibile".

Ha ha ha

Cu întârziere vă urez şi eu tuturor numai lucruri bine şi mulţi mulţi ani (buni şi fericiţi). Mi-am recăpătat netul (mulţumită bunului meu frăţior Mike... ce a venit acasă - că doar era ziua mea de... copil) dar sunt foarte agitată (nimic nou în asta). Deja mă amuză cum de vreo două luni, în fiecare zi mi se întâmplă ceva rău şi cum de fiecare dată când încerc să mă depărtez... dau peste ceva care mă aduce la linia de start. E adevărat că pe moment mă enervez şi urlu şi mă dau cu fundul de pământ sau capul de pereţi şi încerc să justific tot acest rău ce e atras de mine ca de un magnet, dar după ce scap de impact, primul impuls (...) privesc cu multă ironie soarta şi "îi râd în faţă".

Sper totuşi că va trecere această perioadă şi voi da şi de lucruri bune - deşi cam ştiu scopul acestor greutăţi (mai realizez şi eu obiectiv anumite aspecte ale vieţii şi-mi dau seama cât am greşit).