vineri, iunie 05, 2009

5

Mai e o lună până la momentul adevărului (care da, coincide cu ziua mea de naştere - de fapt ăsta e şi pretextul). Sunt oarecum nerăbdătoare (oarecum???) să aflu care este drumul pe care vrea soarta să păşesc. Nu dau indicii, nu vreau să influenţez în vreun fel... doar aştept.
Până una alta mi-am amintit tot felul de lucruri drăguţe, am reprivit poze de mult uitate şi am încercat fără suferinţă de această dată, să zâmbesc. A fost bine. Mereu fac asta când sunt răcită - din lipsă de ocupaţie... mi-am amintit şi de vizitele din timpul răcelii (portocale, ciocolată şi suc - mereu ştia ce îmi place)... Mă întorc cu nostalgie la acele momente şi totuşi zâmbesc. Era frumos... Mi-e dor dar independent de noi viaţa merge înainte!

2 comentarii:

Adina spunea...

Recunosc ultima propozitie...melodia aia imi da fiorii...

Verdeaţă spunea...

superba.

Febra copilului - cel mai mare dușman al mamei

De aproape 3 ani sunt mamă. De când eram copil visam la acest moment. Îmi imaginam mereu că se constituie numai din amintiri frumoase și c...