În urmă cu aproape 5 ani am fost să vizitez Meteorele (Grecia). Acolo am luat contact cu foarte multe lucruri interesante, răsturnând, în doar câteva ore, toată cunoașterea mea cu privire la știință și spirit.
În orice caz, printre altele, am descoperit un obiect vestit (pe care nu am putut să nu îl aduc și acasă), de care m-am lovit astăzi, cu privirea, desigur... în timp ce contemplam la drumul ce mi se pregătește. Este vorba despre Paharul lui Pitagora (sau Cupa lui Arhimede, numită și astfel după principiul pe care se bazează).
Bun, poate vă întrebați ce este așa deosebit la o cupă de vin realizată din lut. Păi... minunat este principiul său de funcționare.
Legenda spune că acest pahar a fost inventat pentru șantiere, unde muncitorilor le era împărțit în pauze vin. Pentru a evita lăcomia, acest pahar a fost conceput în așa fel încât să cunoască un maxim. Dacă acel maxim este depășit, atunci absolut tot ce se află în pahar se va scurge și se va pierde... cam ca aici:
Ideea este că acest principiu se aplică, de multe ori, fără să ne dăm seama, inclusiv în viața de zi cu zi. Adunăm frustrări, adunăm dureri, adunăm suferințe... până ce atingem o cotă maximă. Abia când se atinge aceea suntem capabili să vărsăm tot și să ne eliberăm. Atunci nu va mai rămâne nimic. Decât gol și... poate... liniște.
Gândește-te la asta! :)
În orice caz, printre altele, am descoperit un obiect vestit (pe care nu am putut să nu îl aduc și acasă), de care m-am lovit astăzi, cu privirea, desigur... în timp ce contemplam la drumul ce mi se pregătește. Este vorba despre Paharul lui Pitagora (sau Cupa lui Arhimede, numită și astfel după principiul pe care se bazează).
Bun, poate vă întrebați ce este așa deosebit la o cupă de vin realizată din lut. Păi... minunat este principiul său de funcționare.
Legenda spune că acest pahar a fost inventat pentru șantiere, unde muncitorilor le era împărțit în pauze vin. Pentru a evita lăcomia, acest pahar a fost conceput în așa fel încât să cunoască un maxim. Dacă acel maxim este depășit, atunci absolut tot ce se află în pahar se va scurge și se va pierde... cam ca aici:
Ideea este că acest principiu se aplică, de multe ori, fără să ne dăm seama, inclusiv în viața de zi cu zi. Adunăm frustrări, adunăm dureri, adunăm suferințe... până ce atingem o cotă maximă. Abia când se atinge aceea suntem capabili să vărsăm tot și să ne eliberăm. Atunci nu va mai rămâne nimic. Decât gol și... poate... liniște.
Gândește-te la asta! :)
Un comentariu:
Ma identific si-ti multumesc pentru tot. Reusesti sa exprimi ceea ce eu nu reusesc si ma pierd si iar ma pierd si tot asa. Ma motivez singura dar ma simt captiva in mine. Ma simt incompleta. Tot astept schimbarea chiar daca stiu ca totul depinde de mine. Eu sunt schimbarea! Take care,suflet minunat! P.s:imi place sa ma pierd in vorbe!
Trimiteți un comentariu