Cui îi pasă?

Sunt momente în viață când înțelegi mai bine ca niciodată cum au ajuns strămoșii la vorbele populare, universal valabile. Sunt anumite contururi care îți stârnesc cele mai profunde sentimente (uneori confuze, alteori clare)... însă niciodată nu îți pot rămâne indiferente.

„Nu strica orzul pe gâște”, „nu da mărgăritarele porcilor”, „lupul schimbă haina dar moravul ba” sunt doar câteva din expresiile pe care le-am putut înțelege în numai o clipă.

Uneori întregul univers gravitează în jurul unei clipe, a unei priviri, a unui reproș interior. Până la urmă vorbele nu sunt decât expresia voalată a gândurilor. Niciodată nu vom avea forța și inteligența necesare exprimării exacte a gândurilor. Plus că, la cât de multe ne străfulgeră mintea într-o clipă, ar fi și greu să verbalizăm. Cuvântul a luat, în fond, formă... în urma sintezei minții. Un cuvânt poate fi uneori conglomerarea unui univers mental. Mai rău este că, în relațiile noastre sociale, o privire ține locul întregului vocabular. Degeaba ești doct, tobă de carte, cunoști cele mai ascunse mijloace de exprimare verbală, dacă sufletul ți-e gol. Privirea va exprima întotdeauna handicapul pe care cuvintele vor încerca să-l ascundă. O minte cu adevărat învățată este cea a cărei privire nu are ce trăda. Cel puțin nimic altceva decât liniște, armonie și bucurie. Oricine poate vorbi, oricine poate tăia verbal sau ... gestual, însă nu oricine știe să aprecieze, să răspundă, să iubească. Mințile cultivate sunt mult prea rare. Suntem o planetă de oamenii goi, proști, flămânzi. Suntem sadici, meschini și plictisiți. Ne mulțumim cu răutatea din noi înșine și totodată ne hrănim cu ea. Dezvoltăm un cult al faptului divers lipsit de semnificație. Ne concentrăm întreaga energie asupra unor idei ce nu ne aparțin, unor vieți ce nu ne reprezintă și a unei analize minuțioase realizate asupra caprei vecinului. Încotro mergem? Spre ce nimicuri fără esență ne mai îndreptăm viața? A cui moarte va mai reprezenta carnagiul sufletelor noastre? Cum vom mai învăța noi să trăim? Doar derutați, debusolați... lipsiți de semnificație.

Așa trăim. Nu ne aude nimeni. Nu-i pasă nimănui. Toți ți-ar da în cap.
Trebuie să învățăm să iertăm. Să mergem mai departe.
Nimănui nu-i pasă. Trebuie să fii om să-ți pese.
Ție îți pasă?

Comentarii

Charle M a spus…
Tipic, tipic, dar in suflet nimic, vorba Parintelui Arsenie Papacioc. Cuvantul este modelator, iar caracterul, esential. In rest, margaritas ante porcos!
Grațiela-Teodora a spus…
:))) Simpatic, așa cum ești mereu.

Postări populare