Murături umane și chiloții transparenți ai Rihannei

Nu mi-aș dori în vreun fel să par arogantă, însă există două categorii de oameni care mă calcă pe nervi sub orice critică: proștii și murăturile. Ba cred că pot suporta mai bine proștii... Sunt unii oameni atât de plini de ei, atât de aroganți, de scârboși ... încât îți vine să le dai un pumn numai când se uită la tine. Nu merită nici măcar să existe, atât de mult poluează cu prezența lor antipatică pământul ăsta. Și culmea, deși nu știu să zâmbească, nu știu să răspundă la salut... că să salute benevol nici nu se pune problema, deși li s-a format o scorbură în obraji de la cât s-au putut strâmba, nu le poate ajunge nimeni la nas.

Băi fraților! Dacă mama voastră nu v-ar fi șters la fund de același lucru ca pe noi toți ceilalți, aș mai fi înțeles să vă afișați superioritatea... dar așa, ce puii mei?

Și acum să revin la ale mele. Am avut azi o zi foarte bună. Zi pe care nici măcar murătura aia nu mi-o poate strica :)).
Ieri tot facebookul, precum tot internetul, era plin de Rihanna în rochia ei sumară. Nu zic, arată bine, dar cred că heterosexualitatea mea, oricât de slab s-ar manifesta în mod curent, mă face să cred că unele lucruri sunt mai frumoase dacă rămân nebăgate pe gât cu forța. Nu o judec pe ea pentru ținuta de pe covorul roșu. E alegerea ei. Puțin în pasă. Eu îi judec pe ăia care mi-au băgat-o pe gât toată ziua. În locul ei m-aș simți violată să știu că intimitățile mele circulă libere pe internet, dintr-un colț sinistru al Brooklin-ului, până în India și la nea ciobanu ăla de la Vodafone. E cam... mult. Ar putea intra în categoria „plăcerilor” pe care vor deputații noștri să pună taxă. Așa m-ar scăpa și pe mine de supliciul de a o vizualiza când caut disperată rețetă de orez cu lapte și foi de dafin... just sayin...