Și totuși... scrisul mă vânează pretutindenea. Îmi lipsește atât de mult încât sunt la un pas de sevraj. Mintea vrea să creeze, se luptă cu gândurile mult prea mult...
Mi-era dor de muzică, dor de liniște și de visare. Mi-era dor să mă simt atât de fericită încât să nu mai percep durerea.
Plouă... și eu tot ce fac e să o privesc. Printre stropi se prelinge și speranța că la capătul norilor va răsări soarele. Mă inundă un optimism atât de puțin caracteristic mie. Îmi doresc prea mult să se termine cu bine...
Mi-era dor de muzică, dor de liniște și de visare. Mi-era dor să mă simt atât de fericită încât să nu mai percep durerea.
Plouă... și eu tot ce fac e să o privesc. Printre stropi se prelinge și speranța că la capătul norilor va răsări soarele. Mă inundă un optimism atât de puțin caracteristic mie. Îmi doresc prea mult să se termine cu bine...
4 comentarii:
Nadejde, credinta! Se va termina bine!
Nadejde, credinta! Se va termina bine!
Nadejde, credinta! Se va termina bine!
De trei ori...sa imi intre bine in cap, nu? :)) :*
Trimiteți un comentariu