Oriunde am merge există oameni care ne pot aprecia și oameni care ne pot detesta... oameni care se consideră superiori și oameni care chiar sunt. De obicei adevărul se separă singur de minciună, precum se distinge apa de ulei. Cele două nu pot fi niciodată omogene și nici nu se pot confunda. Oricât ar mesteca oricine și ar încerca.
În general societatea asta a suferit o îndobitocire, o schilodire, o transferare a valorilor. S-a produs o inversiune a elementelor concrete. Sunt mult prea mulți oameni modești, fără aspirații, însă de o aroganță ieșită din comun. Aceștia sunt cei care sufocă, precum iedera, și storc orice fel de dorință de autodepășire a celor competenți, dar poate ceva mai fragili.
Uneori respectul împiedică individul din a reacționa așa cum s-ar merita. Unul care poate nu e grozav, însă prezintă potențial, poate fi închistat de hiene și împins spre renunțare. Din păcate în țara asta fenomentul este valabil pretutindeni.
De-asta nu avem politicieni adevărați, funcționari eficienți, elită intelectuală. De-asta totul arată cum arată... ne sufocăm în kitsch-uri, în lucruri făcute pe jumătate. Ne complacem cu ideea că asta este soarta țării ăsteia și nu avem curaj să răzbatem.
Eu recunosc. Sunt o lașă. Plămânii mei se sufocă de fiecare dată când aș vrea să spun ceva, să fac ordine în nesimțirea asta generală. Mi-e prea rușine de rușinea celuilalt...sau mai exact de lipsa de rușine a celuilalt. E imposibil să ne lăsăm călcați în picioare de nonvalori... și din păcate o facem.
Cât mi-aș dori să-mi pot vărsa, măcar o dată, întreaga furie asupra clasei acesteia de dobitoci cu urechile-nfundate. Să le pot arăta cât sunt de penibili în mediocritatea lor. Însă, din păcate, oglinda le este oricum deformată, ochiul le vede numai „binele” propriu... iar eu, intelectualmente, am decăzut. Nu mai am putere să lupt cu morile de vânt.
În general societatea asta a suferit o îndobitocire, o schilodire, o transferare a valorilor. S-a produs o inversiune a elementelor concrete. Sunt mult prea mulți oameni modești, fără aspirații, însă de o aroganță ieșită din comun. Aceștia sunt cei care sufocă, precum iedera, și storc orice fel de dorință de autodepășire a celor competenți, dar poate ceva mai fragili.
Uneori respectul împiedică individul din a reacționa așa cum s-ar merita. Unul care poate nu e grozav, însă prezintă potențial, poate fi închistat de hiene și împins spre renunțare. Din păcate în țara asta fenomentul este valabil pretutindeni.
De-asta nu avem politicieni adevărați, funcționari eficienți, elită intelectuală. De-asta totul arată cum arată... ne sufocăm în kitsch-uri, în lucruri făcute pe jumătate. Ne complacem cu ideea că asta este soarta țării ăsteia și nu avem curaj să răzbatem.
Eu recunosc. Sunt o lașă. Plămânii mei se sufocă de fiecare dată când aș vrea să spun ceva, să fac ordine în nesimțirea asta generală. Mi-e prea rușine de rușinea celuilalt...sau mai exact de lipsa de rușine a celuilalt. E imposibil să ne lăsăm călcați în picioare de nonvalori... și din păcate o facem.
Cât mi-aș dori să-mi pot vărsa, măcar o dată, întreaga furie asupra clasei acesteia de dobitoci cu urechile-nfundate. Să le pot arăta cât sunt de penibili în mediocritatea lor. Însă, din păcate, oglinda le este oricum deformată, ochiul le vede numai „binele” propriu... iar eu, intelectualmente, am decăzut. Nu mai am putere să lupt cu morile de vânt.
Un comentariu:
Intelectualmente, se cere sa fim impecabili. Sa avem atitutine, curaj si eficienta! Iar caracterial, desavarsiti. Mereu trezvitori, niciodata adormiti. Si impreuna, imperiali!
Trimiteți un comentariu