Acasă

După ce am putrezit atâtea zile în mica şi frumoasa secţie ORL mai nou găzduită de "Spitalul Nou"... am revenit acasă.
Nu mi-era pregătită pentru astăzi externarea dar s-ar părea că atunci când ne dorim cu adevărat un lucru... îl putem obţine. Aici mi s-a demonstrat acest lucru cu adevărat.
Ieri înainte de control mi-era frică de a 5a puncţie (pe care ar fi trebuit să o fac). Mi-aş fi dorit să se întâmple orice doar ca să scap. Fix când am fost chemată în cabinetul medicului... mi-a pleznit un vas de sânge în nas şi am avut hemoragie. Am scăpat!!! Urma să mai lucrăm azi. Eram deja cea mai veche şi s-ar părea ca rămâneam să mă externez ultima. Când a venit azinoapte domnul doctor în vizită şi i-am comunicat cât de mult îmi doresc să plec mi-a dat clar de înţeles că nu se va întâmpla deşi amuzat a spus într-un final pe un ton grav "Mai vedem, dacă eşti cuminte".
Ehh... până aici bine dar apare neprevăzutul: urgenţe peste urgenţe. La miezul nopţii. Ba ca şi-a tăiat gura cu polidiscul, ba că a primit un leagăn în nas şi şi-a spart nasul. Ideea e că s-a aglomerat atât de tare salonul în care eram încât ajunseserăm să dormim şi 2 în pat. Cazul meu. Aşa că, ştiindu-mi dorinţa de a pleca şi mai ales frica de o posibilă nouă serie de puncţii... mi-a scris externarea.
Aşa am ajuns eu să vin astăzi acasă. Am încă flexura în mână, şerveţele la îndemână şi miros de ampicilină în piele dar... sunt sub tratament.

Ce bine e acasă!!