Cât de frumoasă eşti...

Ce frumoasă e liniştea de după furtună când admiri curcubeul şi zâmbeşti. Simţi până în măduva oaselor aerul curat şi prospeţimea unei zile ce anunţă altele mai bune. Desigur, te bucuri şi nu te gândeşti când se va porni o altă ploaie fiindcă ştii că pe urmă vei avea aceeaşi satisfacţie, aceeaşi prospeţime. La fel e şi când iubeşti şi eşti nesigur dar apoi brusc celălalt îţi redă încrederea în tine şi în el şi simţi iar că eşti fericit şi ai un scop pentru a trăi. E superb sentimentul...
Respir uşurată. Aş vrea să mă culc dar numai gândul că va apărea dintr-o clipă în alta mă ţine trează. Am iar motive să zâmbesc şi chiar să râd de nebună la felinare, să mă întind a lene şi să îmi păstrez ochii deschişi.
Vreau să fiu fetiţa aceea cuminte şi răsfăţată, ca o pisicuţă să torc de bucurie în vederea stăpânului, să pătrund în întunericul din inima lui şi să văd cu ochii liberi fără a mă orbi, lumina... şi să rând... să râd mereu aşa cum o fac de fiecare dată când e lângă mine.
Deja sunt în stand by. Dorm... iepureşte.