Noaptea mea

Noaptea mea...
se împrăştie pe asfalt.
Şi nu mai ştiu nimic.
Nici măcar de ce despărţeam odinioară stele,
şi mă simt atât de presată de cer
încât îmi vine să-l scuip.

Şi ziua ta e pretutindeni
pe cer.
Şi poţi respira în voie,
fără a te mai izbi de galaxiile nopţii mele.
Nu mă-nţelegi.
Nici nu ai cum să o faci
căci tu nu trăieşti cu-n ochi închis,
în întunericul catacractei neoperate
şi în lumina nopţii.
Ştii tu, cea de pe asfalt.

Dă-mi cristalinul tău sănătos,
şi voi uita de noapte,
ori de asfaltul plin de gropi
în care se varsă luminătorii
Nopţii mele.

Niciodata n-ai de unde să ştii ce îţi rezervă ziua de mâine...

... şi din păcate, cam aşa e. Dar anumite chestii pot fi preconizate. Depinde numai de ce ai în cap, cum te porţi şi cu cine te porţi. Dar chiar şi asa Dumnezeu e imprevizibil.
Nu prea mai cred in nimic. Am devenit foarte sceptică în ceea ce priveşte viaţa. Urania începe să mă dispere că de câteva săptămâni numai de nervi şi divorţuri îmi vorbeşte şi cam totul s-a adeverit, din senin... horoscoapele sunt de toată jena şi bioritmul meu e la pământ. Cu toate astea eu mi-am găsit de lucru, vechea mea pasiune: daydreaming :)), cu alte cuvinte visatul cu ochii deschişi... şi obositul site-urilor din gama porsche. Fac tot felul de configuraţii şi încerc să-mi găsesc maşinuţa. Cred că m-am hotărât dar a trecut Crăciunul... :)).
Mai sunt 3 zile până la revelion (aici mă refer la 31) şi eu încă nu am un plan fix. Toată lumea ştie pe unde petrece, înainte ştiam şi eu dar... e povestea cu "ziua de mâine". Aş păstra puţin din vechiul plan dar trebuie iar să încep munca de convingere.
Acum sunt bine dispusă, am în cap numai bani, facultate, afaceri, politică şi maşini. Aa da, şi enervat fraieri. Dar mâine...? Voi mai fi la fel sau intru iar în melancolie blegoasă? Hopefully not.

Epitaf

Caut în mine... dar sunt rătăcită. Am adunat prea mult, am obosit. Am greşit dar nu pot da înapoi. Poate Dumnezeu are un plan B pentru fiecare din noi. Nu am să arunc cu vorbe. Nu le mai cunosc de mult. Mă retrag în linişte, ca un soldat obosit ce a învins. Am câştigat o luptă, dar cred că am pierdut războiul.
...degeaba mai suspin. Degeaba nu am somn. Nu voi mai lăsa nici lacrimile să-şi facă de cap. Păstrez amintirile frumoase, şterg tristeţile şi sărbătoresc. M-am trezit înapoi la viaţă. Nimeni nu mă va putea opri vreodată din a fi sensibilă, nimeni nu mă va putea transforma într-o marionetă provincială şi oricât de mult am greşit, urmele rămân. Nu mai rămâne nimic de făcut. Niciun cuvânt de rostit, nicio scuză de oferit.

Crăciunul

Câţi dintre voi mai ştiu ce reprezintă această sărbătoare? Ce faceţi de Crăciun? La ce vă gândiţi când ziceţi că este Crăciunul? Ce simţiţi?
... degeaba ne credem creştini. Degeaba ţinem sărbătoarea şi ascultăm mesajele colindelor, dacă nu le simţim în noi. Aproape nimeni nu mai ţine astăzi cont de bunătatea pe care ar trebui să o împărtăşim, bunătate ce vine din naşterea Domnului, a Lui în trei ipostaze diferite. Dar nimeni nu mai ştie, şi nimeni nu mai ţine cont de asta acum. Din păcate nici măcar eu nu am fost o bună creştină şi în loc de bucurie am împărţit lumii rele... ca în orice zi a existenţei mele. Nu înţelegeam, fiindca ţineam ochii închişi, dar aleg să îi deschid, să dau binecuvântarea mea şi să o primesc pe a celorlalţi, în numele pruncului născut.

Sărbători fericite!

Cum suntem în ajun de sărbătoare, îmi permit să îl parafrazez pe Dan Teodorescu şi să afirm că e timpul să fim puţin mai buni. Aşadar... e momentul să îmi deschid şi eu inima şi să vă urez tuturor (în special cititorilor mei:))>:) ) un Crăciun fericit, petrecut alături de cei dragi, fără excese de sare, zahăr ori grăsimi.
Şi mai ales... cadouri frumoase! :)) xD

Sărbători fericite!

Împodobeşte, mamă, bradul!

...Astăzi am împodobit bradul. Cred că era şi timpul. Nu aici, ci la Călimăneşti, împreună cu Ionuţ. Îmi făcusem cu totul alte planuri pentru sărbători ori pentru acest moment important, în care speram să fi fost mai mulţi, să cântăm ş.a.m.d. dar nu mai contează. M-am simţit bine şi cred că acesta era şi scopul.
E superb să construieşti ceva alături de cel drag, să zâmbeşti şi să râzi. A venit şi părintele cu Crăciunul... ce să mai, se apropie sărbătorile. Să dea Dumnezeu să ne prindă acestea sănătoşi, fericiţi, fără griji şi cu buzunarele pline:)).

Discreţie într-o relaţie...

... adică? Ce înseamnă "a fi discret într-o relaţie"? Şi mai ales... cât de departe se poate ajunge cu această discreţie? Eşti discret dacă nu spui nimănui despre "jumătatea" ta... şi te porţi ca şi cum ţi-ar fi indiferentă în public? Nu. Nu cred. Asta nu te face discret, ci imbecil.
Atunci... eşti discret când nu vorbeşti niciodată despre celălalt prietenilor tăi şi atunci când se ivesc glume pe seama celuilalt, taci, şi aştepţi să înceteze, fără a îi lua apărarea? Pe asta, personal o numesc ipocrizie.
Dar? Până la urmă ce înseamnă discreţia în relaţii? Să nu "dai din casă"? Să nu te lauzi ori vaiţi celorlalţi despre neîmplinirile ori dimpotrivă, experienţele plăcute, în doi? S-ar putea... e singura variantă plauzibilă. Dar tot rămâne pentru mine o întrebare deschisă aceasta...

Melodie trimisă de Adina.

Nu sunt sociabilă. Doar mă prefac.

Tu, lectorule inocent... tu care citeşti atâtea descrieri de hi5, blogger, myspace ş.a.m.d. ai remarcat? Toată lumea precizează acest fapt: "Sunt sociabil(ă)". Eventual se mai adaugă acestei "descrieri" şi alte detalii generice şi uzate gen "dacă vrei să afli mai multe (...)". Unde mai e creativitatea fiecăruia? Toate descrierile sunt trase la xerox, ori, cel puţin caracteristicile de bază fiindcă expunerea diferă. Unii îşi vând marfa într-un material academic, alţii preferă stilul underground "s'nt s0c!@8!|@", alţii încearcă să fie cool pocind limba română (ori eventual combinând-o cu o engleză la fel de pocită "io sAnt soshiAbiLA sh...") ori realizând o ciorbă generală de stiluri, atingând apogeul stupizeniei "mishtocărelii" prin ceva de genul "Y0 $|_||\|7 $0$h!@b!l@". Deşi dacă stau să mă gândesc mai bine, e o artă. Un nou alfabet, o nouă limbă...

La un prim search pe google al celor două simple cuvinte "sunt socialbil" se remarcă:
"Sunt sociabil cand am un subiect de conversatie cu un om inteligent care-i merge mintea putin ,am colegi care au ratiunea pe STAND BY cum sa fi sociabil cu ..."
"Baiat, 51 ani, zodia , din Dej, sunt sociabil si discret intr-o relatie"
" male, 34 ani, din Cudalbi, sunt sociabil si comunicativ."
"Sint destul de sociabil dar nu-mi place societatea"
"ei...ce intrebare...normal că eu voi răspunde că sunt sociabilă ;D..ha...nu cred că mi-aş concepe viaţa altfel...nu mă văd altfel. ..."
"SUNT SOCIABIL MA SUPAR REPEDE DAR IMI TRECE REPEDE"
"aja…deci sa va zik cateva chestii dsp mn.•sUNt o persoana simpla, cu un caracter extrem de ` c0mplikt •stiu knd` s rad,stiu knD s plang… s'nt s0ciabila"

Aşadar nu contează vârsta, sexul, domeniul de activitate... toată lumea este sociabilă!
Să-mi fie ruşine. Eu nu sunt.

Tu ce faci când... n-ai ce face?

Unii comentează, alţii joacă diferite jocuri ori se uită la filme. Eu scriu. Fac planuri. Visez. Da. Din păcate cel mai nefericit caz este acesta al meu în care totul e zadarnic fiindcă niciodată calculele mele nu coincid planurilor impuse de superiori: părinţi.
Alteori, când mă plictisesc, mă gândesc cât de frumos ar fi să mă mărit. El sigur mi-ar da mai multă libertate, fiindcă şi-ar solicita-o pe a sa, iar munca şi plictiseala nu ar mai fi o problemă. În doi se rezpşvî mai uşor. Da. Ştiu. Sunt naivă. Din asta se înţelege şi proastă. Dar ce să-mi faci? Nu mă poate nimeni scoate din ale mele...
Alţii au ca activitate de timp liber băutul. Ce să mai zicem de veşnicele crize de shopping... unde mai e plictiseala? Dar... când eşti obligat să stai în casă, nu ai niciun chef de învăţat, vrei să te bucuri de timpul tău liber dar totuşi, nu ai ce face... ce faci?

Dorinţe de sărbători

Se apropie sărbătorile... vremea aceea în care fiecare dintre noi se presupune a fi mai bun, când învăţăm să iertăm şi nu doar să uităm... sunt zile reci dar ce se vor umplute de căldura celorlalţi, căldură ce se rezumă la un simplu gest: acela de a dărui: o floare, o felicitare, un zâmbet sau o parte din tine, din timpul şi răbdarea ta, pentru a naşte o nouă scânteie în sufletele celor dragi.
Mi-aş dori ca spiritul sărbătorilor de iarnă să se apropie şi de mine, să mă facă să privesc dincolo de propria tăcere, să nu mă mai blochez în ea. Visez la zile însorite, zăpadă albă, la satul în care mi-am dorit să renasc, la speranţa şi veselia celor ce nu mă lasă niciodată să cad... dar e frig. E depărtare şi e nesiguranţă. E boală.
Vreau putere, vreau rezistenţă şi mai ales... căldură. Îmi solicit vara înapoi, în dar de Crăciun! :))

Porci... ca tot e ignatul.

Urăsc oamenii proşti şi cu tot respectul dar... unii chiar sunt proşti rău. Dacă nu aveţi de lucru, nu vă bateţi, mă, joc de alţii şi liniştea lor, că nu e deloc plăcut. Identitatea mea e pătată de fraieri care nu au avut ce face decât să se joace. Ei bine, datorită lor şi jocurilor lor... acum am iar ID nou.
Şi dacă cei ce mi-au furat identitatea citesc rândurile acestea, nu pot spune decât că ar trebui să le fie ruşine!!!

Plimbare cu... cântec!

Aveam un cu totul alt program pentru ziua de astăzi, însă, ca de obicei, în ultimul moment a picat totul. Normal, am fiert toată ziua de indispoziţie şi aveam nevoie urgentă de o ieşire. Cum primisem un mail de la doamna dirigintă cu acest concert de colinde, m-am gândit că aş putea avea astfel un pretext să ies. Am luat-o pe Andreea Ş. şi am plecat să ne plimbăm. În final, am ajuns şi la concert. Mi-am mai luminat ziua. Primii colindători. Superb!

aaah... da, la Biblioteca Judeţeană.

Nimic

Norii albaştri nu sunt specialitatea mea. De fapt... mi-aş dori să îi văd camuflaţi în cer şi să nu tune. Dar nu există. Aşa cum nu există nici ceea ce eu cred că văd când privesc prin tăietură. Cred în tăietură, dar numai atât. Cât de independentă e viaţa mea. Mai ales a mea.
Iar la linia de start. Cu aceleaşi gânduri pacifiste dar mult mai nesigure. E a doua oară când parcurg această rută, deci încă mă mai întreb de ce aş mai avea aşteptări diferite. O ştiu deja. Ştiu ce presupune. Dar îmi lipseşte forţa de a renunţa la luptă. E viaţa mea în joc. Am pariat-o pe această rută. Prostia îmi aparţine.

Thanksgiving day. Today.

Ahhh... damnit. I have almost forgotten about today being thanksgiving day. I haven't got anything special this time and unfortunately I am not inspired enough to come up with something. But I'm giving my best. Or at least I pretend doing it.
Christmas special edition. Lots of love given today.
PS pentru cei care nu înţeleg o iotă: ediţie de Crăciun în care le mulţumesc cu mult curaj tuturor celor cărora mi-a fost luna asta greu să le spun aprecierea mea. Dar voi vă ştiţi mai bine motivele pentru care meritaţi din inimă acest omagiu. Ca în fiecare lună, de altfel.

Adina - "Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin." – Dimitrie Cantemir

Alex R. - "E bine să te înduioşezi de nenorocirea prietenilor tăi, dar mai bine este să le vii în ajutor." – Voltaire

Ana - "Există întotdeauna un mic gol în prieteniile cele mai depline, ca în ou." – Jules Renard

Andy G - "Frecventarea prietenilor să-ţi fie ca o şcoală şi convorbirea cu ei, învăţătură. Fă-ţi din prietenul tău un învăţător şi uneşte prin el foloasele instrucţiei cu plăcerea conversaţiei." – Baltasar Gracian

Cristi P (W) - "Un bun şi sigur prieten e conşţiinta ta: n-o ucide, ci las-o să moară odată cu tine." – Nicolae Iorga

David - "Când suntem fericiţi suntem buni, dar nu suntem întotdeauna buni când suntem fericiţi." – Oscar Wilde

Florina - "Din când în când este bine să te opreşti din urmărirea fericirii şi să te mulţumeşti să fii fericit" – Guillaume Apoillnaire

Laura - "Este mai bine să lăsăm viaţa să vorbească despre noi în locul cuvintelor" – Mahatma Gandhi

Lidia (cumnăţica) - "Prietenia dintre fraţi seamănă cu lemnul de aloe, care nu se vede înflorind decât o dată la o sută de ani." – Oxenstierna

Mădă P. - "Prietenia e lucrul cel mai greu de explicat. Nu este ceva ce se poate învăţa la şcoală. Dar dacă nu ai învăţat ce înseamnă prietenia înseamnă că nu ai învăţat nimic." – Muhammad Ali

Mări - "Împărtăşirea bucuriilor, nu a suferinţelor, creează prietenul." – Friedrich Nietzsche

Rami - "Cred că stă în firea oamenilor să fie eroi atunci când li se dă şansa." – James A. Autrey

Sana - "Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să ai cuvinte în inimă pe care nu le poţi pronunţa" ( James Earl Jones)

Silvia - "Alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la deznădejde." – Honore de Balzac

Şi nu în ultimul rând trebuie să le adresez mulţumiri speciale familiei şi profesorilor, care au fost îngăduitori şi calmi de fiecare dată când m-am aflat în imposibilitatea de a mă manifesta adecvat, ori am mai avut mici reţineri ori am greşit în vreun fel. Am realizat astăzi că fără fiecare zâmbet şi fără elementele ce îmi împânzesc cotidianul cu "clipe", nu aş putea exista.
Vă mulţumesc!

Canarul galben...

... când bunicul s-a stins din viaţă, în februarie 2005, ai mei au regăsit fericirea unor existenţe blânde în familia noastră, în păsări. Ştiu că sună ciudat, dar aşa este. Totul a început cu un canar - Luc (sau negruzzu). A continuat cu un alt canar, galben, cu un cant inconfundabil şi cutremurător (Gălbiorul) şi lista a continuat cu păsări de toate tipurile (o cănăriţă, pescăruşi japonezi, zebruţe australiene, peruşi - care nu au rezistat decât câteva zile că nu le-a suportat tata glasul enervant. Vroia melodie -, un sticlete şi un florint). Timpul din păcate şi-a pus amprenta pe fiecare. Totuşi cel mai important membru al familiei noastre înaripate îl reprezenta Gălbiorul. Era o plăcere atât să îl vezi, cât mai ales să te trezeşti pe trilurile sale. Era bătrâior încă de atunci, matur, în permanent conflict cu Negruzzu... motiv pentru care se întreceau angelic în simfonii.
Din păcate, în ultima vreme dădea tot mai multe semne de oboseală fizică... şi, aşa cum ne aşteptam, dar am încercat să sperăm că ne înşelăm, astăzi ne-a părăsit. Deşi nu mă omoram eu cu hrănitul lui, deşi ai fost perioade în care nici nu treceam să îl văd (fiind comoara alormei), simt o durere destul de grea în suflet când îi văd colivia goală. Atâtea colivii goale... care înainte abundau de viaţă. E trist, dar din păcate aşa este viaţa. Poate e o nebunie, dar îl voi păstra mereu în amintirea mea ca personaj.

PS: Pe de altă parte, am şi o veste bună. Am scăpat de virusul ce mă bântuia de la o vreme însă m-a costat ID-ul vechi. Deci pishica_mik nu mai este valabil. Îi rog pe toţi cei ce mă aveau în listă, cunoştinţe şi prieteni să adauge ID-ul meu nou: tverdeata.

Adina.

Nu ştiu ce am astăzi. Poate se datorează excesului de ciocolată, poate lui... nu ştiu, însă am foarte multă energie şi nu pot fi serioasă. Mâine am teză la germană şi pentru prima dată în viaţă îmi pasă! :)) E ceva nou, ştiu.
Am pornit cu gândul de a dedica acest articol Adinei... mă uitam peste poze şi brusc am simţit cum abund de energie pozitivă, eu, care mai mereu sunt morocănoasă, distană şi întoarsă pe dos. Pe parcurs mi-am pierdut din entuziasm. Cred că încă mă aflu în incapacitatea de a face un gest frumos şi mai e ceva până pe 10 (luat nu ca punct de reper pentru ultima teză din semestru - engleză, ci cu o altă conotaţie - cine ştie... câştigă).
Oricum, copilule (d'oh, eşti majoră deja, eu încă mă mai joc cu grebla-n nisip pe lângă tine), mi-ai furat personalitatea, gândurile, ideile. Mi-ai violat şi ultimii neuroni intacţi şi m-ai desprins de mine însămi. Deşi uneori îmi vine să te desfiinţez de pe faţa pământului... tu tot de nepreţuit rămâi pentru mine.
Ahh... şi cât mă oftic că nu ţi-am luat peria aia de curăţat WC-ul :((.
Oricum, chestiile complet inutile şi felicitarea au făcut toţi banii :)). Măcar te-am făcut să râzi. A şi da... în sfârşit la şcoală, mi-era dor să am pe cine ştangula în ore când mă ia cu somn.

Mda. Oricum nu citeşti asta. Aşa că măcar mă liniştesc că nu am devenit prea emoţională.

Leapşă ... de colecţie.

A pornit ca o provocare... o încercare de a mă interoga a unei prietene (Mari B.). Nu am ştiut să răspund. M-a provocat să o trasform în leapşă. Mă supun. Sună cam aşa:

A. Şapte lucruri pe care le-ai colecţiona de plăcere:

1. Maşini - păcat că s-ar uza şi probabil m-ar costa impozitele o groază dar tare mi-ar plăcea să am colecţie de maşini
2. Ceasuri - o altă foarte mare pasiune a mea... mai ales cele din colecţia Calvin Klein
3. Parfumuri - sunt încă în sfera marilor pasiuni
4. Indispensabili - de fapt, chiar colecţionez aşa ceva. Există atâtea modele, atâtea culori... şi spre deosebire de primele 3, aceştia sunt chiar uşor de achiziţionat. Nu necesită costuri prea mari.
5. Cărţi de psihologie, psihanaliză, astrologie ş.a.
6. Încălţăminte. Şi aşa de fiecare dată când se împiedica mami de câte un adidas sau o cizmă care nu îşi mai găsesc locul nici în dulapul de pantofi, nici în debara, ori când cer bani pt un astfel de articol de îmbrăcăminte nou, mă acuză că am deja o colecţie :)).
7. Cercei. Da... e ciudat... că niciodată nu i-am suportat şi nici nu port... dar mi-ar plăcea să am o colecţie imensă de cercei.


B. Şapte lucruri pe care nu le-ai colecţiona:

1. Mărgele. Le detest. Le detest. Le detest.
2. Publicaţii regulate. Nu îmi prea place să ştiu că îmi lipseşte ceva anume dintr-o colecţie... sau să fiu condiţionată de ceva.
3. Monede. Sunt plictisitoare. Am încercat cândva dar m-am lăsat.
4. Romane. Am şi eu biblioteca mea cu acele câteva pe care le-am considerat atât de bune încât să le deţin... dar nu cred că aş putea face o colecţie... adică să fiu pasionată de asta. Nu mă fascinează beletristica.
5. Mănuşi. De ce? Fiindcă sunt în pană de idei.
6. Prieteni :))... pot spune şi aşa... ştiu multe persoane care pur şi simplu fac colecţie. Eu sunt mai antisocială.
7. Haine. Mă încurcă.

C. Ai colecţionat vreodată ceva?
Ehei, multe chestii... dar cele mai consistente sunt colecţiile de timbre, vederi şi de şerveţele. Încă le am deşi datează cam de prin... paleolitic:)) când făceam schimburi cu Diana şi Octavia pe scară... ce vremuri. Ah şi mai am pe jos împrăştiată prin cameră o întreagă colecţie de pixuri consumate :))... mă mint că mai am pix şi în final tot n-am cu ce scrie.

D. Care este cel mai frumos cadou pe care l-ai primit vreodată?
Ehh... sunt multe. De fapt dacă stau să mă gândesc bine cam toate cadourile mi-au plăcut. Nu sunt pretenţioasă şi apreciez gestul în fine. Acum, ca să aleg... îmi e greu. Toate au avut ceva special, şi s-au pliat perfect pe momentul respectiv.

E. Ce vrei să primeşti de Crăciun? Material... nu vrăjeli cu sănătate şi fericire...
Păi... Nu ştiu. Ar trebui să primesc ceva? Bine atunci... un autoturism diesel minimum anul de fabricaţie 2000, preferabil gama VW (VW, Audi ori Scoda) :)) şi eventual bani pentru benzină. Dar nu neapărat :)).
Altceva? :)) Calvin Klein Truth neapărat Man :)) nu îmi plac parfumurile de damă... deşi cele CK sunt în regulă şi eventual un ceas. Toate 3 la un loc. Prefer maşina roşie... şi să aibă fundiţă deasupra. :D
Nu sunt pretenţioasă. Nici materialistă =)).

Leapşa merge mai departe la Adina, Livia şi Evelyn.

Leapşă

Să-mi fie ruşine că procesez atât de greu. Am primit această leapşă de la Mircea şi, trebuie să recunosc, îmi este foarte greu să completez cerinţa, întrucât ... (FRATE) ... trebuie să mă limitez la 10 lucruri care mă trasnformă într-o ciudată sunt ciudate la mine.

Let's see...

1. Deşi sunt la profil uman (filologie bilingv) şi sunt naţionalistă, vreau să fac medicina şi să plec cât mai departe de ţară.

2. Vreau să mă mărit, să îmbătrânesc, să-mi trăiesc viaţa, să am o turmă de copii şi să mor. Nu neapărat în ordinea asta :)).

3. Nu îmi plac oamenii. Nici plantele. Nici animalele. Nici nimic. Ar trebui să mă mut într-o peşteră singură. Şi cu siguranţă aş muri de depresie.

4. Nu văd rostul întâlnirilor cu prietenii. Uneori nici cu familia. Şi cu toate astea din politeţe sunt mereu prezentă.

5. Uneori îmi este foarte greu să îmi găsesc cuvintele în limba română, având însă ideile în engleză ori (mai nou ultra ciudat) germană. Şi cu toate astea nu am un vocabular ieşit din comun în niciunul din cazuri.

6. Nu suport să vorbesc despre mine dar aproape mereu mă aflu în situaţia de a o face. Şi pe urmă îmi vine să mă dau cu capul de pereţi că iar am vorbit despre mine... uneori chiar în timp ce vorbesc simt o jenă cumplită.

7. Sunt obsedată de astrologie, paranormal, hipnoză, meditaţie, psihologie şi psihanaliză. Cu toate astea mă enervează cumplit horoscoapele şi cei care abuzează de cunoştinţele mele. Nu văd în asta o meserie ci o pasiune... deci prefer să mă manifest atunci când e plăcerea mea, nu când se trezeşte X că vrea să îi spun cum va arăta bărbatu-su.

8. Când joc jocuri sau conduc ori sunt foarte concentrată asupra unui eveniment flexibil, am tendinţa de a scoate limba sau a-mi încorda muşchii faciali în direcţia mişcării obiectului.

9. Mănânc smântână cu nemiluita, la fel carne şi tot ce are grăsime în cantităţi mari, fără pâine şi fără a mi se face rău. Ba dimpotrivă, mă simt mai bine. Cu pâine e oribil.

10. Deşi ştiu toate părerile despre al doilea război mondial şi bla bla bla... sunt un mare fan al personalităţii "Hitler" fără a mă considera antisemită ori nazistă. Pur şi simplu sunt fascinată de astrograma, viaţa, persoana şi ce reprezintă în istorie acest mare om. Plus... când văd un bărbat în costum (marină, armată, poliţie... nici nu contează) simt ... o imensă admiraţie. :X

Leapşa pleacă mai departe spre Radu.

Mai durează mult adolescenţa?

Nu pot să înţeleg cum de unii oameni venerează adolescenţa. Eu sunt deja sătulă de ea. Sunt sătulă de toate, de momente de imaturitate, de gânduri idioate total rupte din context şi de transformări. De asemenea mi s-a luat de interdicţii, de grupuri, de interese şi de socializare. Sunt plictisită. Vreau să nu am treabă cu nimeni, să nu mă mai întrebe nimeni de vorbă şi să mă liniştesc. Să-mi trăiesc povestea, să nu existe secrete, să stau acasă într-o canapea confortabilă şi să ştiu că după meci va veni la mine şi punct. Atât. M-am săturat de nervi şi de utilizarea excesivă a telefonului. M-am săturat să mănânc singură la masă şi să mă consolez cu umbrele şi singurătatea camerei când n-am somn în noapte sau când se strecoară câte un coşmar. Nu mai vreau coşmaruri. Nu mai vreau aşteptare. Nu mai vreau radiaţii. Nu mai vreau liniştea asta distrusă de urletele din capul meu. Nu mai vreau să mă mai aud vorbind cu mine. Nu mai vreau să plâng.
Am depăşit copilăria, a trecut vremea în care vroiam să mă distrez... asta dacă a existat vreodată. Nu mai vreau petreceri, haos, scandaluri sau mai multe feţe cărora să mă confesez. Vreau să fiu adult. Să înfrunt griji, să mă aştepte (sau să aştept pe) cineva acasă, să ştiu ce se întâmplă şi să am linişte curată. Să muncesc, să fiu hotărâtă şi să adorm mereu în braţele cuiva... să urlu la el numai fiindcă nu am loc în pat sau că s-a învelit cu toată plapuma, sau să mă enerveze că a uitat să-mi cumpere absorbantele de care i-am spus ori ciocolata albă... să îl văd jucându-se cu micuţii şi să fiu înţelegătoare când nu păstrează curăţenia ori le permite copiilor prea mult. Pot fi un om extraordinar, pot fi o mamă şi o soţie bună dar, DUMNEZEULE, eşuez complet în a fi copil ori adolescent. Ia-mi povara asta de pe cap şi aşează-mă la casa mea, căci voi înnebuni de dor.