Nimic

Norii albaştri nu sunt specialitatea mea. De fapt... mi-aş dori să îi văd camuflaţi în cer şi să nu tune. Dar nu există. Aşa cum nu există nici ceea ce eu cred că văd când privesc prin tăietură. Cred în tăietură, dar numai atât. Cât de independentă e viaţa mea. Mai ales a mea.
Iar la linia de start. Cu aceleaşi gânduri pacifiste dar mult mai nesigure. E a doua oară când parcurg această rută, deci încă mă mai întreb de ce aş mai avea aşteptări diferite. O ştiu deja. Ştiu ce presupune. Dar îmi lipseşte forţa de a renunţa la luptă. E viaţa mea în joc. Am pariat-o pe această rută. Prostia îmi aparţine.