Canarul galben...

... când bunicul s-a stins din viaţă, în februarie 2005, ai mei au regăsit fericirea unor existenţe blânde în familia noastră, în păsări. Ştiu că sună ciudat, dar aşa este. Totul a început cu un canar - Luc (sau negruzzu). A continuat cu un alt canar, galben, cu un cant inconfundabil şi cutremurător (Gălbiorul) şi lista a continuat cu păsări de toate tipurile (o cănăriţă, pescăruşi japonezi, zebruţe australiene, peruşi - care nu au rezistat decât câteva zile că nu le-a suportat tata glasul enervant. Vroia melodie -, un sticlete şi un florint). Timpul din păcate şi-a pus amprenta pe fiecare. Totuşi cel mai important membru al familiei noastre înaripate îl reprezenta Gălbiorul. Era o plăcere atât să îl vezi, cât mai ales să te trezeşti pe trilurile sale. Era bătrâior încă de atunci, matur, în permanent conflict cu Negruzzu... motiv pentru care se întreceau angelic în simfonii.
Din păcate, în ultima vreme dădea tot mai multe semne de oboseală fizică... şi, aşa cum ne aşteptam, dar am încercat să sperăm că ne înşelăm, astăzi ne-a părăsit. Deşi nu mă omoram eu cu hrănitul lui, deşi ai fost perioade în care nici nu treceam să îl văd (fiind comoara alormei), simt o durere destul de grea în suflet când îi văd colivia goală. Atâtea colivii goale... care înainte abundau de viaţă. E trist, dar din păcate aşa este viaţa. Poate e o nebunie, dar îl voi păstra mereu în amintirea mea ca personaj.

PS: Pe de altă parte, am şi o veste bună. Am scăpat de virusul ce mă bântuia de la o vreme însă m-a costat ID-ul vechi. Deci pishica_mik nu mai este valabil. Îi rog pe toţi cei ce mă aveau în listă, cunoştinţe şi prieteni să adauge ID-ul meu nou: tverdeata.