Confesiuni deghizate

Astăzi nu vreau să dansez. Astăzi mi-am lăsat inima înfăşurată în cearceafuri. S-a topit şi scurs printre cusături. De-asta vorbesc sacadat. Căci ea este acum parte din altarul meu, din odihna mea, din teroarea mea... şi în niciun caz din mine. Şi mi-e frică, mă zbat în haos, în nebunie, în teroare. Respir. Mi-aş dori să mă duc şi să o sorb, să nu mai fie un simplu imprimeu şi să o vărs într-un pahar şi să o beau. Să simt cum se digeră, cum ajunge în stomac, să o simt înapoi în mine şi să mă doară. Să se zbată în încercarea-i de-aş relua forma.
Fără inimă sunt uşoară. Prea uşoară. Aproape că nu mă regăsesc. Sunt un vampir nebun, crud, criminal în serie, ucid speranţe, sorb neputinţe - sunt plină de ele. Şi mă regăsesc aici, neputincioasă, cu teamă de viitor, mă zbat zadarnic să mă salvez dar sunt de mult moartă, iar trupu-mi este greu.